MF: În proiect, noi reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal

MF: În proiect, noi reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal

Numărul 21-22, 31 mai - 13 iun. 2023  »  Curier legislativ

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru punerea în aplicare a prevederilor pct.3 lit.b) subsecțiunea C a secțiunii II din Anexa nr.5 la Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, document prin care sunt propuse o serie de reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal. MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OG nr. 16/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a avut în vedere transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2021/514 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal. În acest sens, a fost completat Codul de procedură fiscală la Titlul X ”Aspecte internaționale” Capitolul I ”Cooperarea administrativă în domeniul fiscal” cu art. 291^5 care lărgește sfera de aplicare a schimbului automat obligatoriu de informații prin includerea Operatorilor de platforme. Acestora le revine obligația de a colecta informații despre vânzătorii care se înscriu pe platformele administrate de ei și, complementar, obligația de a le raporta, alături de date privind activitățile derulate și contraprestațiile cumulate, către autoritatea competentă din România. Astfel, art.291^5 alin.(1) statuează că operatorii de platformă cărora le revine obligația de raportare trebuie să îndeplinească procedurile de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5.

PUBLICITATE

De asemenea, alineatul (2) al art. 291^5 dispune că, în temeiul procedurilor de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5, autoritatea competentă din România comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul prevăzut la alin. (5), autorității competente a statului membru de rezidență al Vânzătorului raportabil (determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II a anexei nr. 5) sau, după caz, autorității competente a statului membru în care sunt situate bunurile imobile în situația Vânzătorului raportabil care prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, anumite informații referitoare la fiecare vânzător raportabil.

În vederea colectării și realizării schimbului automat de informații menționat anterior, Operatorii de platformă care au obligația de raportare către autoritatea competentă din România trebuie să aplice procedura de diligență prevăzută la Secțiunea a II-a din cadrul anexei V la Codul de procedură fiscală. Potrivit subsecțiunii B punctul 1 din cadrul secțiunii menționate, Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează toate informațiile următoare pentru fiecare vânzător care este o persoană fizică și care nu este Vânzător Exclus: a) prenumele și numele; b) adresa principală; c) orice NIF emis vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent, și, în absența unui NIF, locul nașterii vânzătorului respectiv; d) numărul TVA al vânzătorului respectiv, dacă există; e) data nașterii.

De asemenea, potrivit punctului 2 din cadrul aceleiași subsecțiuni, pentru fiecare vânzător care este o entitate și care nu este vânzător exclus, Operatorul de platformă care are obligația de raportare trebuie să colecteze următoarele informații: a) denumirea juridică; b) adresa principală; c) orice NIF emis vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent; d) numărul TVA al vânzătorului respectiv, dacă există; e) numărul de înregistrare în Registrul Comerțului; f) existența oricărui sediu permanent prin care se realizează activități relevante în România sau în oricare alt stat membru, dacă informația este disponibilă, indicând fiecare stat membru în care este situat un astfel de sediu permanent.

În același timp, la subsecțiunea E din secțiunea a II-a din cadrul anexei 5 la Codul de procedură fiscală, sunt prevăzute reguli privind colectarea de către Operatorul de platformă care are obligația de raportare a informațiilor privind bunurile imobile închiriate.

Totodată, potrivit subsecțiunii C din cadrul secțiunii a II-a, Operatorii de platformă care au obligația de raportare au și obligația verificării informațiilor despre vânzător. Astfel, în cazurile în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare are motive să considere că oricare dintre informațiile descrise la subsecțiunile B sau E pot fi inexacte în temeiul informațiilor furnizate de către autoritatea competentă din România sau de către autoritatea competentă a unui stat membru într-o cerere privind un anumit vânzător, Operatorul de platformă care are obligația de raportare solicită vânzătorului să corecteze informațiile despre care s-a constatat că sunt incorecte și să furnizeze documente justificative, date sau informații, provenite dintr-o sursă independentă, cum ar fi un document de identificare valabil, emis de o autoritate publică din România sau din alt stat membru sau un certificat de rezidență fiscală, aprobat prin ordin al ministrului Finanțelor.

Având în vedere faptul că, în prezent, solicitarea și eliberarea certificatului de rezidență fiscală se realizează în condițiile OMFP nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se reglementeze faptul că formularistica respectivă poate fi utilizată și în scopul punerii în aplicare a pct. 3 lit. b) subsecțiunea C a secțiunii II din anexa nr.5 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, a fost elaborat proiectul de Ordin al ministrului finanțelor pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 3 lit. b) subsecțiunea C a secțiunii II din Anexa nr. 5 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.