MMSS a publicat proiectul de HG privind majorarea salariului de bază minim brut pe țară la 3000 lei de la 1 ianuarie 2023

MMSS a publicat proiectul de HG privind majorarea salariului de bază minim brut pe țară la 3000 lei de la 1 ianuarie 2023

Telex » Știri 18 noiembrie 2022  

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat în transparență decizională proiectul de HG pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, act normativ prin care se propune ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să fie majorat la 3.000 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 17,6%, față de luna decembrie 2022. În anul 2022, tariful orar este de 15,239 lei/oră pentru un program complet de lucru 167,333 ore pe lună, iar în anul 2023 tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună. 

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ, în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată de 2.550 lei, un număr de circa 856.830 de salariați, ceea ce reprezintă aproximativ 16,27% din numărul total de salariați activi - 5.265.252. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 salariați.

Majorarea salariului de baza minim brut pe tară va influența, pe lângă cei 2.181.134 de salariați direct afectați, mai multe drepturi și obligații. Astfel, modificarea salariului de baza minim brut pe țară determină creșterea contribuției pentru persoane cu handicap neîncadrate întrucât acest calcul se raportează la salariul minim (Legea nr. 448/2006 art.78(3)). De asemenea, se va modifica baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente/drepturi de proprietate intelectuală întrucât venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice privind veniturile estimate (Legea 227/2015 art.151). Totodată, va fi majorat plafonul în funcție de care persoanelor fizice ce obțin venituri non-salariale le poate reveni obligația de a plăti contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate întrucât aceste plafoane se determină în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice pentru veniturile estimate (Legea 227/2015-art.145 (1) lit. b);art.180).

O altă influență se va regăsi în majorarea normelor de venit pentru veniturile din activități independente impuse pe baza normelor de venit. Norma de venit pentru fiecare activitate desfășurată de contribuabil nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12 (Legea 227/2015 – art.69(3)).

Modificarea salariului de baza minim brut pe țară va determina și creșterea punctului de amendă, întrucât acesta se raportează la salariul minim (OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare – art.98).

Măsura creșterii salariului minim afectează multiple sectoare de activitate cum ar fi comerțul, transporturile și întreprinderile mici și mijlocii unde nivelul salariilor este mai mic față de medie cu influențe asupra creșterii cheltuielilor cu forța de muncă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.