MMSS a publicat propunerile de măsuri privind protecția socială a angajaților în contextul actualei crize din Ucraina, Federația Rusă și Belarus

MMSS a publicat propunerile de măsuri privind protecția socială a angajaților în contextul actualei crize din Ucraina, Federația Rusă și Belarus

Telex » Știri 24 martie 2022  

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat, în transparență decizională, proiectul de OUG privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților în contextul actualei crize din Ucraina, Federația Rusă și Belarus. Proiectul a fost elaborat în contextul în care conflictul militar dintre Federația Rusă și Ucraina a generat atât efecte directe asupra activității unora dintre angajatorii din România, având în vedere contractele comerciale încheiate de aceștia cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, prin întreruperea fluxului de materii prime (import-export) și al tranzitului pe toate căile de transport (pentru/dinspre Federația Rusă, Ucraina, Belarus), cât și efecte indirecte, prin perturbări pe lanțul de aprovizionare, de distribuție a materiilor prime, materialelor etc. sau de vânzare. Totodată – spun inițiatorii proiectului – identificarea de noi piețe pentru asigurarea materiilor prime necesită timp și costuri suplimentare pentru logistică și valoarea mărfurilor, acești factori fiind adiționali condițiilor actuale pentru costurile de producție influențate de prețurile la energie, gaz și combustibil.

Luând în considerare contextul actual, unele din cele mai afectate industrii din România sunt, potrivit Notei de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ: industria metalurgică, industria auto, industria mobilei, industrii care impactează, la rândul lor, lanțurile valorice pe orizontală și generează efecte multiplicatoare pentru clienți/furnizori. „În aceste industrii este un număr mare de angajați pentru care există riscul pierderii locului de muncă (în industria metalurgică sunt angajate aproximativ 22.000 de persoane, în industria auto se estimează că pot fi afectate 5.000 de persoane din aproximativ 200.000 angajate în prezent, iar în industria mobilei a fost semnalat un posibil risc pentru 1.000 de persoane), însă acestora li se adaugă lanțurile valorice pe orizontală, clienți/furnizori, motiv pentru care se impune acordarea unor măsuri de protecție socială”, se precizează în document. Ca urmare, activitatea angajatorilor din România este afectată total sau parțial, motiv pentru care aceștia sunt nevoiți să suspende contractele individuale de muncă ale angajaților, fapt ce determină necesitatea acordării unor măsuri pentru consolidarea pieței muncii, concomitent cu prevenirea creșterii ratei șomajului la nivel național, precum și asigurarea unei surse de venit salariaților, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de actualul context creat de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În acest context, proiectul de OUG lansat în consultare publică reglementează următoarele:

♦ Acordarea unei indemnizații de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021, salariaților care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din inițiativa angajatorilor;

♦ Suportarea indemnizației din bugetul asigurărilor pentru șomaj și acordarea acesteia începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2022 pentru salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatorii economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, precum și pentru salariații angajatorilor supuși sancțiunilor internaționale și care au instituite măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei;

♦ Posibilitatea ca salariații angajatorilor care înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procentaj de minimum 20% față de veniturile realizate în luna ianuarie 2022 sau față de veniturile realizate în luna similară a anului 2021 raportat la luna pentru care se solicită indemnizația, sau care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz, să poată beneficia de indemnizația respectivă;

♦ Acordarea sumelor necesare plății indemnizației pe baza unor documente depuse de angajatori, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, respectiv o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de: o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că au fost afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, la care se anexează balanța de venituri și cheltuieli aferentă lunii pentru care se solicită indemnizația, precum și balanța de venituri și cheltuieli la care se raportează diminuarea, sau copia ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancțiunilor internaționale, emis de președintele ANAF, după caz; lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului;

♦ Stabilirea modelului documentelor prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;

♦ Stabilirea termenelor pentru plata indemnizației realizate de agenții către angajatori, precum și pentru plata către salariat a indemnizației;

♦ Instituirea posibilității de acordare într-o lună calendaristică, pentru aceeași perioadă din lună, pentru salariați diferiți, atât a indemnizației reglementate de prezentul proiect, cât și a indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (7) din OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările ulterioare;

♦ Instituirea posibilității acordării în cursul aceleiași luni calendaristice, pentru același salariat, pentru perioade diferite din lună, atât a indemnizației reglementate de prezentul proiect, cât și a indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) și de decontarea indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (7) din OUG nr. 132/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările ulterioare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.