Modificări la Procedura aferentă implementării schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”
Telex » Știri
25 octombrie 2024
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a modificată și completată (prin Ordinul nr. 395/2024 al ministrului de resort, publicat în Monitorul Oficial nr. 1069 din 24 octombrie 2024) Procedura de acordare și plată a ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”, aprobată prin OMADR nr. 88/2024. Noul act normativ prevede, printre altele, că acordarea și derularea granturilor și garanțiilor se realizează pe baza unor convenții de implementare încheiate între FGCR și instituțiile de credit participante în cadrul schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”. Modelul convenției este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură. Ajutorul de stat acordat în cadrul schemei acoperă garanția, prima de garantare și componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni și se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe secțiunea 2.1 — Cuantumuri limitate ale ajutoarelor din Cadrul temporar Ucraina, pct. 62 lit. a), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar. Pentru stabilirea nivelului maxim de ajutor de stat posibil de acordat în cadrul schemei „Creditul fermierului”, orice sume primite de beneficiar prin alte scheme de ajutor de stat finanțate de la bugetul de stat pe secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor din Cadrul temporar Ucraina se deduc din pragul maxim de 280.000 euro/beneficiar.
De asemenea, potrivit noului Ordin, creditele non-revolving se utilizează numai pentru finanțarea capitalului de lucru, inclusiv pentru plata datoriilor restante către furnizori/distribuitori de inputuri, aferent codului/codurilor CAEN pentru finanțare prevăzut/prevăzute în acordul de finanțare și garantare. În cazul beneficiarilor care prezintă procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, din care rezultă că media gradului de calamitare a culturilor agricole înscrise în procesele-verbale de constatare este de minimum 50%, creditul poate fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanțări tip leasing financiar sau operațional contractate de către beneficiarii schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”, numai dacă destinația acestor finanțări corespunde activității desfășurate de beneficiar în sectorul producției agricole.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”