Modificări la Schema de ajutor de minimis „Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale” din cadrul PNRR
Numărul 42, 29 oct. - 4 nov. 2025 » Curier legislativ
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a modificat, prin Ordinul nr. 5613/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 966 din 20 octombrie 2025, Schema de ajutor de minimis „Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale” din cadrul Planului național de redresare și reziliență, componenta 7 „Transformare digitală”, investiția 9 „Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale”. Modificarea constă în suplimentarea bugetului alocat schemei de ajutor de minimis de la 5,3 milioane de euro la 7,5 milioane de euro.
Astfel, potrivit Ordinului nr. 5613/2025, bugetul schemei de ajutor de minimis este de 7,5 milioane euro, echivalent în lei, din care 4,5 milioane euro fonduri nerambursabile finanțate din PNRR, la care se adaugă supracontractarea în valoare de 2,2 milioane euro, conform prevederilor art. 24 alin. (1^1) din OUG nr. 124/2021, rezultând un buget de 6,7 milioane euro și 0,8 milioane euro fonduri de la bugetul de stat (valoarea TVA aferente cheltuielilor eligibile, în cazul în care nu sunt cheltuieli deductibile, este suportată din bugetul de stat, în baza schemei de ajutor de minimis, în conformitate cu art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 124/2021).
Cei interesați pot găsi detalii pe portalul Oportunități de finanțare UE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”