Noi măsuri de informare a consumatorilor cu privire la insolvența persoanelor fizice
Numărul 27-28, 13-26 iul. 2022 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 725 din 19 iulie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 450/2022 al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind unele măsuri de informare a consumatorilor cu privire la insolvența persoanelor fizice. Actul normativ prevede că, pentru corecta informare a consumatorilor și pentru a le oferi acestora posibilitatea să afle informații referitoare la modul în care pot avea acces la procedurile prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, prestatorii de servicii financiar-bancare și nebancare, precum și casele de amanet au obligația să afișeze o plachetă informativă (prevăzută în anexa nr. 1 la acest ordin).
Placheta va fi realizată prin grija prestatorilor de servicii financiar-bancare și nebancare, precum și a caselor de amanet, conform modelului menționat, și se afișează în câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil, în spațiul de comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului, lângă orarul de funcționare sau lângă casele de marcat. Placheta va avea asociat codul QR cu referință către secțiunea Insolvență persoane fizice din cadrul paginii oficiale a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Prestatorii de servicii financiar-bancare și nebancare, precum și casele de amanet care administrează site-uri de vânzări produse și servicii sunt obligați să afișeze pe prima pagină a site-ului – home page pictograma prevăzută în anexa nr. 2 la ordin. Pictograma va avea dimensiunea de 250 (L) x 50 (H) pixeli și va avea asociat un link cu referință externă către secțiunea Insolvență persoane fizice din cadrul paginii oficiale a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Placheta și pictograma vor fi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al ANPC, prin accesarea link-ului https://anpc.ro/ce-este-insolvențapersoanelor-fizice/.


Actul normativ intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”