Noi modificări la Codul fiscal

Noi modificări la Codul fiscal

Telex » Știri 15 decembrie 2021  

Update: Legea nr. 301/2021 pivind aprobarea OG nr. 8/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.195 din 17 decembrie 2021. Mai multe detalii sunt diponibile aici.

PUBLICITATE
Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi, 15 decembrie a.c., Legea privind aprobarea OG nr. 8/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ reglementează transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, Directivei (UE) 2011/96 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre și Directivei (UE) 2021/1159 referitoare la scutirile temporare aplicate importurilor și anumitor livrări de bunuri sau prestări de servicii, ca răspuns la pandemia de COVID-19. Noua lege aduce modificări Codului fiscal în ceea ce privește impozitul pe profit, impozitul pe venit și contribuții sociale obligatorii, impozitul pe veniturile nerezidenților, taxei pe valoarea adăugată și impozitului și taxelor locale.

Între altele, prin actul normativ se aduc modificări la art. 111 din Codul fiscal, referitor la definirea venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Astfel, conform legii promulgate astăzi, impozitul prevăzut la alin.(1) (respectiv impozitul datorat de contribuabili la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții) și la alin. (3) (respectiv impozitul de 1% datorat de moștenitori pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire în cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici cu experți evaluatori autorizați în condițiile legii, impozitul se calculează la nivelul valorii stabilite prin studiul de piață.

Camerele notarilor publici actualizează cel puțin o dată pe an studiile de piață întocmite de experți evaluatori autorizați în condițiile legii, care trebuie să conțină informații privind valorile minime consemnate pe piața imobiliară specifică în anul precedent și le comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice din cadrul ANAF.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.