Pensia medie lunară, 2.113 lei, în 2023

Pensia medie lunară, 2.113 lei, în 2023

Numărul 13, 3-9 apr. 2024  »  Breviar statistic

Pensia medie lunară a crescut cu 13,9%, în 2023, comparativ cu anul precedent, până la valoarea de 2.113 lei, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS), citat de Agerpres. Numărul mediu de pensionari a fost de 4,980 milioane de persoane, în scădere cu 24.000 persoane față de anul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,601 milioane persoane, în scădere cu 6.000 persoane față de 2022.

Conform statisticii oficiale, pensia medie lunară este determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii și a ajuns la 2.113 lei, fiind cu 13,9% mai mare față de cea raportată în anul precedent.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 2.006 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 50,2% (comparativ cu 51,6% în anul precedent).

Indicele pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum, a fost de 102,9%.

Potrivit INS, numărul mediu de pensionari a scăzut în anul 2023 cu 24.000 persoane, iar cel al pensionarilor de asigurări sociale de stat cu 6.000 față de anul precedent. Pensia medie lunară și pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu anul precedent, cu 13,9%, respectiv cu 13%.

În anul 2023, pensionarii de asigurări sociale au deținut ponderea majoritară în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,39% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,96%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii - anticipată și anticipată parțial - au reprezentat 2,19%.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 8 pensionari la 10 salariați. Acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București și județul Ilfov, la 13 pensionari la 10 salariați în județele Botoșani și Giurgiu, 14 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui și la 15 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman. Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă fiind de 1.079 lei.

Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în județele Botoșani (1.588 lei), Vrancea (1.600 lei) și Giurgiu (1.603 lei), iar cele mai mari valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în județele Hunedoara (2.667 lei), București (2.545 lei), Gorj (2.360 lei) și Brașov (2.351 lei).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizație socială), în anul 2023, a fost de 1,148 milioane de persoane. În rândul acestora cea mai mare pondere au avut-o persoanele din sistemul asigurărilor sociale de stat 90%, urmate de persoanele din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori 9,5% și de persoanele din sistemul militar 0,5%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.