Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA

Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA

Numărul 2, 24-30 ianuarie 2017  »  Cariere. Drumul spre performanță

Economie, societate, studenți, viitor, antreprenoriat și tehnologie – acestea sunt subiectele pe care s-a focusat evenimentul desfășurat la 20 ianuarie a.c. în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, la care au participat peste 500 de studenți de profil economic & business din universitățile din Timișoara. Evenimentul a fost organizat de studenți membri ai Young Accountants Association (YAA), asociație care răspunde nevoilor studenților de acces la un cadru non-formal de învățare în domeniile business, contabil și financiar, și l-a avut ca speaker, în cadrul unor dezbateri interactive, pe jurnalistul Moise Guran.

Tinerii au dialogat cu invitatul pe teme legate de educație, actualitatea socială și economică din România, au aflat secrete din spatele emisiunilor de televiziune cunoscute, primind, totodată, și sfaturi de antreprenoriat.

Punând accent pe nevoia de dezvoltare personală și profesională a tinerilor, Moise Guran a subliniat: „Dumneavoastră, tinerii în general, aveți responsabilități de care nu sunteți conștienți în acest moment sau, mă rog, poate unii sunteți. Prin excelență, prin definiție, dumneavoastră sunteți elite, mai ales într-o țară ca România în care avem un deficit de educație major, indiferent că ne place sau nu să recunoaștem asta. (…) Indiferent cine și ce vă spune, adevărul gol-goluț despre România este că nu trăim mai bine pentru că nu reușim să învățăm mai mult, iar după o perioadă am început să credem că se poate trăi cât de cât, dacă nu bine, fără să progresăm tot timpul, fără să ne specializăm tot timpul, într-o lume în care aceasta este concurența în momentul de față”.

Deși este de formație jurist, Moise Guran a făcut o pasiune pentru economie. Acesta și-a început cariera ca reporter în 1994, iar 5 ani mai târziu, în 1999, a intrat în televiziune. Din 2005 a avut mereu emisiuni economice, sub diferite denumiri: Biz Bazar, Ora de business sau Biziday. În urmă cu o lună a lansat aplicația Biziday.

Explicând decizia de a-l avea ca speaker în cadrul evenimentului pe cunoscutul om de televiziune, Mariana Bulucea, vicepreședinte al YAA, a declarat: „A fost un vis frumos al meu, acela de a cunoaște, pe viu, experiența unei persoane care m-a fascinat prin modul în care explică fenomene și stări ale mediului socioeconomic și politic românesc. Iar activitățile Young Accountants Association au fost premisa de a-l ruga pe domnul Moise Guran să ne onoreze cu prezența sa la Timișoara. A fost o experiență deosebită și doresc să-i mulțumesc pentru efortul făcut!”.

Young Accountants Association

Galerie foto
Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.