Raport PwC: La nivel global, peste o treime dintre fondurile speculative tradiționale investesc, în prezent, în active digitale

Raport PwC: La nivel global, peste o treime dintre fondurile speculative tradiționale investesc, în prezent, în active digitale

Numărul 33-34, 24 aug. - 6 sep. 2022  »  Conectarea la era digitală

Peste o treime (38%) dintre fondurile speculative tradiționale investesc, în prezent, în active digitale, aproape dublu față de anul anterior, arată raportul Global Crypto Hedge Fund Report 2022, realizat de PwC, împreună cu Asociația pentru Gestionarea Investițiilor Alternative (AIMA) și Elwood Asset Management, parte din CoinShares, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, numărul fondurilor speculative specializate în criptomonede a accelerat și a depășit 300, la nivel global.

Raportul de specialitate relevă faptul că 57% dintre aceste fonduri au mai puțin de 1% din totalul activelor gestionate (AuM), iar pentru 20% activele digitale reprezintă între 5% și 50% din AuM. De asemenea, două treimi dintre fondurile care investesc în prezent în active digitale intenționează să aloce mai mult capital în această clasă de active până la sfârșitul anului 2022.

Valoarea totală a activelor gestionate de fondurile speculative de cripto se situa la 4,1 miliarde de dolari, în 2021, în creștere cu 8% față de anul precedent, arată datele incluse în raportul PwC.

Conform documentului, cele mai multe fonduri speculative au tranzacționat Bitcoin „BTC” (86%), urmat de Ethereum „ETH” (81%), Solana „SOL” (56%), Polkadot „DOT” (53%), Terra „LUNA” (49%) și Avalanche „AVAX” (47%).

„(...) în ciuda volatilității cripto, randamentul continuă să fie ridicat, situându-se la plus 63,4% în 2021, față de plus 127,55% în 2020. Incertitudinea în materie de reglementare este un aspect esențial pentru fondurile speculative, indiferent dacă investesc sau nu în prezent în active digitale. Lipsa de claritate a reglementărilor și a regimului fiscal a fost citată ca principala provocare de 89% dintre managerii de fonduri speculative care investesc în prezent în active digitale, iar pentru managerii care nu investesc în prezent în cripto, incertitudinea reglementărilor s-a clasat ca principal obstacol (83%)”, se menționează în raportul de specialitate.

În acest context, managerii fondurilor speculative indică o serie de domenii care au nevoie de îmbunătățiri pentru adoptarea activelor digitale, în frunte cu auditul și contabilitatea, gestionarea riscurilor și conformitatea, capacitatea de a utiliza activele digitale ca garanție și administrarea fondurilor.

Datele cuprinse în cercetarea PwC provin din informațiile colectate în primul trimestru din 2022 pe un eșantion de 77 de manageri de fonduri speculative și specializate în criptomonede.

AIMA este reprezentantul global al industriei de investiții alternative, cu aproximativ 2.100 de membri corporativi din peste 60 de țări. Administratorii de fonduri membri ai AIMA gestionează în mod colectiv peste 2,5 miliarde de dolari în fonduri de hedging și active de credit privat. CoinShares este cea mai mare firmă de investiții în active digitale din Europa, care gestionează miliarde de active în numele unei baze globale de clienți.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.