La început a fost cuvântul...

Comunicarea

Comunicarea

De când ştiinţele comunicării s-au impus în viaţa cotidiană drept o cerinţă vitală, termenii şi sintagmele aferente au căpătat şi capătă – la rândul lor – o extindere considerabilă. Din nefericire, în aceeaşi măsură proliferează şi formulările eronate. Într-o cronică precedentă am semnalat frecvenţa deosebită cu care inclusiv oameni care se consideră cultivaţi recurg la formula „mijloacele mass-media”.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (VII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (VII)

Evocarea celor mai semnificative momente din activitatea CECCAR relevă importanţa deosebită a congreselor organizaţiei naţionale reprezentative a contabililor români. În numărul precedent al publicaţiei noastre, ne-am referit la primele două congrese, cel inaugural desfăşurat la Bucureşti, iar următorul la Cluj. Ideea principală în alegerea localităţilor-gazdă ale congreselor a fost aceea de a se reafirma ideea unităţii naţionale, semnificaţiile istorice ale constituirii României Mari.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Dimensiunea informativă a contabilității în procesul de asistare a deciziei economice prin utilizarea tehnologiei informaționale

Dimensiunea informativă a contabilităţii în procesul de asistare a deciziei economice prin utilizarea tehnologiei informaţionale

Un alt material apărut în revista Corpului, Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor, care subliniază că, în prezent, informaţia a devenit o parte importantă a vieţii noastre este cel pe care îl prezentăm în numărul de faţă. Informaţiile contabile şi sistemele informaţionale contabile reprezintă aspecte tot mai importante în luarea deciziilor economice şi în asigurarea transparenţei decizionale.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Agenda CECCAR

Seminar de fiscalitate la Sibiu

Seminar de fiscalitate la Sibiu

Filiala CECCAR Sibiu organizează, în perioada 20-22 mai, un seminar de fiscalitate privind TVA şi impozitele directe. Seminarul va fi moderat de Cristian Rădulescu – practician, speaker la numeroase conferinţe şi seminare pe probleme privind TVA şi impozitarea directă.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

CECCAR Ialomița: Dezbatere privind rolul și atribuțiile mandatarului financiar

CECCAR Ialomiţa: Dezbatere privind rolul şi atribuţiile mandatarului financiar

Centrul de Excelenţă în Business şi Economie organizează, prin Filiala CECCAR Ialomiţa, miercuri, 18 mai, începând cu ora 16.00, simpozionul cu tema Rolul şi atribuţiile mandatarului financiar. Acţiunea doreşte să aducă în atenţia participanţilor responsabilităţile pe care le au în acest proces, precum şi modalitatea de gestionare corectă şi în termen a activităţilor specifice. În continuarea simpozionului va avea loc seminarul cu tema Codul fiscal şi aplicarea acestuia în 2016, susţinut de conf. univ. Adriana Popa.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Filiala Ialomița și Tribunalul local – procedură privind decontarea lucrărilor membrilor

Filiala Ialomiţa şi Tribunalul local – procedură privind decontarea lucrărilor membrilor

Filiala CECCAR Ialomiţa a definitivat discuţiile purtate cu Tribunalul Ialomiţa privind agrearea unei proceduri de decontare a lucrărilor de expertiză contabilă judiciară prin intermediul societăţilor de expertiză contabilă. În 10 mai, preşedintele filialei a avut o întrevedere cu preşedintele Tribunalului de la nivelul judeţului Ialomiţa în urma căreia a fost semnată procedura amintită ce permite membrilor care fac parte din Grupul Experţilor Judiciari şi care deţin societăţi de specialitate să deconteze lucrările efectuate prin intermediul propriilor firme de expertiză.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Ialomița: Rolul și atribuțiile participanților la procedura insolvenței

Ialomiţa: Rolul şi atribuţiile participanţilor la procedura insolvenţei

CECCAR Ialomiţa a organizat joi, 12 mai, simpozionul cu tema Rolul şi atribuţiile participanţilor la procedura insolvenţei, moderat de Mihai Răileanu, membru al grupei de lucru a filialei pentru specializarea lichidări. Au fost prezentate aspecte relevante cu privire la principiile fundamentale ale procedurii insolvenţei.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

CECCAR Argeș: Întâlnire cu reprezentanți ai instanțelor judecătorești

CECCAR Argeş: Întâlnire cu reprezentanţi ai instanţelor judecătoreşti

Reprezentanţi ai Filialei CECCAR Argeş au participat la o întâlnire de lucru cu delegaţi ai instanţelor judecătoreşti de la nivel local. Întrevederea a avut loc în 6 mai, la sediul Tribunalului Argeş, şi a vizat identificarea problemelor care apar în efectuarea expertizelor contabile judiciare şi găsirea unor soluţii adecvate. De asemenea, a fost vizată îmbunătăţirea colaborării cu organele judiciare şi cu Biroul local de expertize.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

CECCAR Sălaj: Sistemul informațional economic și consultanță pentru crearea întreprinderii

CECCAR Sălaj: Sistemul informaţional economic şi consultanţă pentru crearea întreprinderii

Fundaţia CECCAR – Centrul de Excelenţă în Business şi Economie organizează joi, 26 mai, începând cu ora 15.00, seminarul cu tema Sistemul informaţional economic şi consultanţă pentru crearea întreprinderii. Seminarul va avea loc în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” din Sălaj şi este adresat profesioniştilor contabili şi antreprenorilor.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Dezvoltare personală

Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 18-24 mai

Centrul de Excelenţă în Business şi Economie în perioada 18-24 mai

În perioada 18-24 mai, la nivel teritorial sunt programate să se desfăşoare o serie de seminare prin Centrul de Excelenţă în Business şi Economie, în cadrul cărora specialiştii vă vor ajuta să aflaţi noutăţile din domeniu şi să eliminaţi neclarităţile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât şi specialiştilor din alte domenii.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Înscrieri la competiția EY Entrepreneur Of The Year – România 2016

Înscrieri la competiţia EY Entrepreneur Of The Year – România 2016

Ernst&Young (EY) România a lansat săptămâna trecută în ţara noastră cea de-a treia ediţie a competiţiei EY Entrepreneur Of the Year Romania, care îşi propune să pună în valoare „poveştile de succes” ale antreprenorilor români şi să consacre realizările lor remarcabile în business. Aceasta este, la nivel naţional, o componentă a EY Entrepreneur Of The Year, singura competiţie pentru antreprenori care se organizează la nivel global, peste 5.000 de întreprinzători din întreaga lume fiind nominalizaţi în fiecare an.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Cursuri de contabilitate la CECCAR București

Cursuri de contabilitate la CECCAR Bucureşti

Filiala Bucureşti a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România organizează, în perioada 19-20 mai, cursul de pregătire profesională Contabilitate şi control de gestiune. De asemenea, în zilele de 23, respectiv 24 mai, membrii filialei pot participa la cursul Contabilitate financiară – Standarde profesionale emise de Corp.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

PNDPC: Cursuri de pregătire profesională în perioada 18-24 mai 2016

PNDPC: Cursuri de pregătire profesională în perioada 18-24 mai 2016

CECCAR se preocupă permanent de pregătirea profesională a membrilor săi, pentru ca aceştia să ofere servicii la cele mai înalte standarde. Astfel, prin activităţile întreprinse în acest sens, Corpul facilitează accesul tuturor profesioniştilor contabili la oportunităţile şi resursele necesare dezvoltării profesionale continue. În acest sens, în perioada 18-24 mai sunt programate să se desfăşoare, la nivelul filialelor, cursuri de pregătire profesională, pe care vi le prezentăm mai jos.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Curs Inspector/referent resurse umane

Curs Inspector/referent resurse umane

Fundaţia Măreţie şi Talent, având ca scop sprijinirea eficientă şi afirmarea mai puternică a profesioniştilor din toate domeniile, prin potenţarea talentelor lor pe întreaga arie a creaţiei umane, organizează programul de perfecţionare/specializare Inspector/referent resurse umane, cu durata de 40 de ore.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Nume și creații pentru eternitate

Mick Jagger, o legendă a muzicii rock

Mick Jagger, o legendă a muzicii rock

În domeniul spectacolului muzical este extrem de dificil să devii vedetă, dar infinit mai greu este să fii „cap de afiş” vreme îndelungată. Din acest punct de vedere, performanţa lui Mick Jagger este în afara oricărei îndoieli: cariera sa, în calitate de vocalist al celebrei trupe The Rolling Stones, a depăşit patru decenii de prezenţă în avanscena muzicii rock.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Breviar statistic

Creștere economică de 4,3% (ca serie brută) în primul trimestru

Creştere economică de 4,3% (ca serie brută) în primul trimestru

Produsul intern brut (PIB) a crescut, în primul trimestru din acest an, faţă de intervalul similar din 2015, cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier. Comparativ cu ultimele trei luni ale anului anterior, produsul intern brut a crescut cu 1,6%, ca serie ajustată sezonier. În urma revizuirii seriei brute prin includerea estimării produsului intern brut pentru primul trimestru din 2016 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a produsului intern brut pentru trimestrul IV din 2015.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Consumul final de energie electrică, în scădere

Consumul final de energie electrică, în scădere

În primul trimestru al anului, resursele de energie primară au scăzut cu 0,3%, faţă de acelaşi interval din 2015, iar cele de energie electrică au crescut cu 2,1%. Principalele resurse de energie primară în primele trei luni ale anului au totalizat 8,332 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 28,7 mii tep faţă de trimestrul I din 2015.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Industria dă semne de relansare

Industria dă semne de relansare

În luna martie 2016, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută (+10,3%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (+0,1%). Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut ca serie brută cu 2,9% şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,4%.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Lucrările de construcții, departe de anticipări

Lucrările de construcţii, departe de anticipări

În luna martie 2016, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,3%, respectiv cu 1,9%. În primul trimestru al acestui an, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de intervalul similar din 2015, ca serie brută, cu 1,1%. Pe elemente de structură a avut loc o creştere la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 12,7%.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Rata anuală a inflației, minus 3,3%

Rata anuală a inflaţiei, minus 3,3%

Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), scăderea a fost de 2,7%. În luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o diminuare a preţurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, iar a celor care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5%, de 20%.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Spor natural negativ în luna martie

Spor natural negativ în luna martie

În luna martie a.c. s‐a consemnat naşterea a 14.819 copii, cu 1.200 mai mulţi decât în februarie. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în aceeaşi lună de referinţă a fost de 22.171, cu 244 mai multe decât în februarie. Sporul natural a fost negativ în a treia lună a anului, de 7.352 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii‐vii).

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Direct de la sursă

Guvernul a majorat bugetul anual maxim al schemei de ajutor pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie

Guvernul a majorat bugetul anual maxim al schemei de ajutor pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie

Guvernul a modificat schema de ajutor pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Proiectul de modificare este rezultatul unor ample consultări derulate cu reprezentanţii mediului de afaceri şi vizează simplificarea, flexibilizarea şi debirocratizarea procedurilor în scopul eficientizării mecanismului de derulare a schemei de ajutor de stat.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

A fost modificată Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului

A fost modificată Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

Executivul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului astfel încât să poată fi organizate referendumuri locale odată cu alegerile locale şi utilizând infrastructura pregătită pentru acest tip de scrutin. Demersul are ca scop eliminarea restricţiilor pe care le întâmpină în prezent autorităţile publice locale cu privire la organizarea referendumurilor locale în aceeaşi dată cu cea a alegerilor pentru primari şi consilieri locali şi judeţeni.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Comisia Europeană – consultare publică privind introducerea pașaportului pentru servicii

Comisia Europeană – consultare publică privind introducerea paşaportului pentru servicii

Comisia Europeană a lansat consultarea publică privind propunerea de introducere a unui paşaport pentru servicii, cu scopul de a fi eliminate barierele administrative şi de a încuraja prestarea transfrontalieră a serviciilor şi realizarea de investiţii pe teritoriul statelor membre. Consultarea decurge din Strategia Pieţei Unice, strategie care a anunţat mai multe acţiuni de dezvoltare a pieţei unice a serviciilor, şi este deschisă până la 26 iulie a.c.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Demersuri pentru operaționalizarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

Demersuri pentru operaţionalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

Guvernul a întreprins noi paşi pentru operaţionalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, prin adoptarea unuia dintre actele normative din legislaţia secundară necesară, care aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei, precum şi organigrama şi numărul de posturi.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Atașați agricoli în capitale importante pentru promovarea produselor românești

Ataşaţi agricoli în capitale importante pentru promovarea produselor româneşti

Guvernul a decis înfiinţarea funcţiei de ataşat agricol, funcţie publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în ţări membre UE sau în ţări terţe, în domeniul politicii agricole comune şi promovării produselor agroalimentare. Ataşaţii agricoli vor fi funcţionari publici din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al instituţiilor subordonate acestuia.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Parcul Natural Văcărești, declarat arie naturală protejată

Parcul Natural Văcăreşti, declarat arie naturală protejată

Zona naturală „Acumulare Văcăreşti” a fost declarată parc natural, cu denumirea „Parcul Natural Văcăreşti”, şi a fost instituit regimul de arie naturală protejată, conform unei hotărâri adoptate de Guvern. Astfel, acesta a devenit prima arie protejată urbană a ţării şi cel mai mare spaţiu verde al Capitalei.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Revista presei economice

Zi istorică și... nebuloasă

Zi istorică şi... nebuloasă

Întreaga presă economică (includem aici şi rubricile de profil din publicaţiile cotidiene) a marcat ziua de vineri, 13 mai, prin informaţii, comentarii şi analize referitoare la intrarea în vigoare a Legii dării în plată. S-au folosit cuvinte mari, de tipul „zi istorică pentru sistemul bancar”. Titlul din ziarul Bursa a sunat astfel: Legea dării în plată – victoria amară a împrumutaţilor în CHF.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

„Soarta” piețelor nebancare

„Soarta” pieţelor nebancare

Ziarul Financiar din 13 mai a.c. publică o analiză semnată de Anelis Baciu, intitulată Este drum lung până când pieţele nebancare vor ajunge la media europeană de 40% din PIB. Acest titlu sintetizează una dintre constatările preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Comentariul ediției

PROIECTUL DE ȚARĂ

PROIECTUL DE ŢARĂ

Teodor Brateş

Conceptul înscris în titlul însemnărilor de faţă a fost utilizat mai des în campaniile electorale pentru alegerea Parlamentului şi a preşedintelui României. A apărut într-un context special: după reuşita marilor proiecte naţionale menite să ducă ţara noastră la dobândirea calităţii de membru al NATO şi de membru al Uniunii Europene, candidaţii la funcţia supremă în stat şi la fotoliile de senatori şi deputaţi au subliniat că programele supuse atenţiei alegătorilor vizează, fiecare, un PROIECT DE ŢARĂ.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Eveniment

Gala UNITER

Gala UNITER

Alexandra Rizea

Ceea ce se repetă poate constitui „un eveniment”? Aparent, răspunsul este uşor de dat. Ca în cazul ştirilor, elementul de inedit este decisiv pentru a aprecia dacă avem de-a face, în mod real, cu o informaţie în premieră. Dar orice tip de manifestare poate avea – în conţinutul şi forma ei de expresie – nu una, ci mai multe premiere.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Cariere. Drumul spre performanță

„În slujba profesiei contabile, a interesului public”

„În slujba profesiei contabile, a interesului public”

Interviu cu ec. Nicolae Băjan, preşedintele Filialei CECCAR Braşov: „Consider că înainte de toate trebuie reamintit că Braşovul a fost în istoria modernă şi contemporană a României vârful de lance al industriei româneşti, iar mai recent se defineşte ca motor al economiei Regiunii de dezvoltare Centru. Restructurarea impusă de tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă a avut efecte de amploare asupra industriei braşovene şi, implicit, asupra vieţii economico-sociale a braşovenilor.”

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Servicii Financiare și Consultanță Fiscală SRL (SFCF) – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Iași

Servicii Financiare şi Consultanţă Fiscală SRL (SFCF) – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR, filiala Iaşi

SFCF SRL oferă servicii de contabilitate şi expertiză contabilă, servicii de consultanţă financiar-contabilă, fiscală şi de afaceri, servicii de audit financiar, asumându-şi misiunea de a stabili şi de a atinge cele mai înalte standarde de calitate în activitatea pe care o desfăşoară. Calitatea este prevăzută şi inclusă în serviciile oferite şi este inerentă culturii organizaţiei, constituind responsabilitatea tuturor angajaţilor.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Barometrul antreprenoriatului românesc, ediția 2016

Barometrul antreprenoriatului românesc, ediţia 2016

66% dintre antreprenorii chestionaţi cu prilejul celei de-a patra ediţii a Barometrului antreprenoriatului românesc sunt de părere că ţara noastră va oferi un mediu prietenos pentru afaceri în mai puţin de 10 ani. La ediţia precedentă a studiului, ponderea a fost de 55%. De asemenea, procentajul celor mai pesimişti dintre antreprenori a ajuns la ediţia din acest an la doar 5%, după o scădere de 14 puncte procentuale.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

A fost aprobată Legea privind incubatoarele de afaceri

A fost aprobată Legea privind incubatoarele de afaceri

Proiectul de lege privind incubatoarele de afaceri a primit, săptămâna trecută, aprobarea Camerei Deputaţilor (for decizional). Actul normativ a fost iniţiat de actualul preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, în perioada în care a deţinut funcţia de ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism şi reglementează regimul juridic de înfiinţare şi funcţionare a incubatoarelor de afaceri, prin acordarea de facilităţi pentru stimularea înfiinţării lor, pentru crearea de locuri de muncă, diversificarea economiilor locale şi crearea unui mediu antreprenorial în cadrul comunităţilor teritoriale.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Expertiza și auditul afacerilor

Modificări aduse de OMFP nr. 4.160/2015 privind reglementările contabile (I)

Modificări aduse de OMFP nr. 4.160/2015 privind reglementările contabile (I)

Acest articol îşi propune să analizeze şi să exemplifice prevederile Ordinului ministrului finanţelor pu­blice nr. 4.160/2015 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial nr. 21 din 12 ianuarie 2016. Reglementările contabile privind situaţiile fi­nan­ciare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finan­ţe­lor publice nr. 1.802/2014, publicat în Mo­ni­torul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 de­cembrie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se com­pletează după cum urmează (...).

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Accesul la informații de interes public

Accesul la informaţii de interes public

Potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul ac­ces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, accesul liber şi neîngrădit al persoanelor la orice informaţii de interes public reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale re­laţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu docu­men­tele internaţionale ratificate de Parlamentul Ro­mâniei.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Fonduri europene

Impactul noilor reglementări privind achizițiile publice asupra procesului de accesare a fondurilor europene

Impactul noilor reglementări privind achiziţiile publice asupra procesului de accesare a fondurilor europene

Alexandru Paru

În completarea celor prezentate în legătură cu Pachetul de legi privind achiziţiile publice, subliniez că noua reglementare are un impact semnificativ în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Schimbarea de viziune nu vine nicicum din propria noastră dorinţă de eficientizare şi îmbunătăţire a proceselor în domeniul achiziţiilor, ci bineînţeles din cauza constrângerilor pe care le avem de transpunere a reglementărilor europene în domeniu în legislaţia românească.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Conectarea la era digitală

Tranzacțiile cu carduri contactless, în creştere accelerată

Tranzacţiile cu carduri contactless, în creştere accelerată

La nivel european, una din cinci plăţi cu cardul la POS-urile procesate de Visa este contactless, iar în ţara noastră ponderea a ajuns la 10%, relevă datele transmise de compania de tehnologii de plată. Numărul plăţilor cu carduri şi dispozitive Visa contactless aproape s-a triplat în Europa în perioada 1 mai 2015 – 30 aprilie 2016, depăşind pragul de trei miliarde de tranzacţii.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

ICEEfest 2016, la București

ICEEfest 2016, la Bucureşti

Este vorba despre cel mai mare festival dedicat mediului online din zona noastră geografică, festival care se va desfăşura la Bucureşti în zilele de 9 şi 10 iunie a.c. Cu exact o lună înainte de debutul festivalului, ICEEfest a publicat pe site-ul oficial – www.iceefest.com – principalele subiecte pe care le va acoperi în acest an.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

GfK: Hong Kong, America de Nord și Emiratele Arabe, cele mai conectate țări la lumea digitală

GfK: Hong Kong, America de Nord şi Emiratele Arabe, cele mai conectate ţări la lumea digitală

Cel mai recent clasament GfK Connected Consumer Index – realizat în 78 de ţări din opt regiuni ale lumii –, care oferă comparabilitate rapidă şi directă asupra gradului de conectivitate pentru fiecare populaţie analizată, relevă că Hong Kong şi America de Nord (Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic) au cei mai conectaţi consumatori din lume, iar cei din Emiratele Arabe Unite se apropie în ritm accelerat de primul pluton (urcând de pe locul al optulea în 2015 pe al treilea prognozat pentru acest an).

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Curier legislativ

Pachetul de legi privind achizițiile publice, adoptat de Parlamentul României

Pachetul de legi privind achiziţiile publice, adoptat de Parlamentul României

Pachetul legislativ privind achiziţiile publice a fost adoptat săptămâna trecută de plenul Camerei Deputaţilor (cameră decizională), în prezenţa premierului Dacian Cioloş. Din acest pachet legislativ fac parte proiectul de lege privind achiziţiile publice (clasice), proiectul privind achiziţiile sectoriale, proiectul de lege privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi proiectul de lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Noutăți legislative 9-13 mai 2016

Noutăţi legislative 9-13 mai 2016

În perioada 9-13 mai 2016 au fost publicate în Monitorul Oficial o serie de acte normative care privesc domeniul financiar-contabil: Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 583 din 26 aprilie 2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 şi 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial nr. 355/10.05.2016)

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Lumea în care trăim

Condoleanțe de la Comandamentul NATO

Condoleanţe de la Comandamentul NATO

Şeful Comandamentului NATO de la Napoli, amiralul Mark Ferguson, a transmis condoleanţe familiilor şi colegilor celor doi militari români, plutonier Iulian Dumitrescu şi sergent Adrian Vizireanu, ucişi pe 7 mai în Afganistan. „Transmit condoleanţe familiilor şi camarazilor celor doi militari români din Forţele pentru Operaţii Speciale care şi-au pierdut viaţa la datorie în misiunea NATO Resolute Support din Afganistan.”

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Inaugurarea oficială a scutului antirachetă la Deveselu

Inaugurarea oficială a scutului antirachetă la Deveselu

În prezenţa premierului Dacian Cioloş, a altor demnitari români, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg (care a avut, la Bucureşti, convorbiri şi cu preşedintele Iohannis), a reprezentanţilor Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA, ai Forţelor Navale ale SUA dislocate în Europa şi din cadrul NATO, a avut loc, la Deveselu, ceremonia oficială care a consfinţit integrarea bazei din această localitate în sistemul antirachetă al Alianţei nord-atlantice.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Noi rachete intercontinentale ale Rusiei

Noi rachete intercontinentale ale Rusiei

Serghei Karakaiev, şeful Comandamentului forţelor strategice ruse, a declarat că Moscova a luat decizia de a dezvolta noi rachete intercontinentale, capabile să contracareze sistemele antirachetă americane instalate de NATO în România şi Polonia. El a mai precizat că până în anul 2021 Rusia va avea un număr egal de platforme pentru rachete intercontinentale fixe şi mobile.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

În „așteptarea” referendumului din Marea Britanie

În „aşteptarea” referendumului din Marea Britanie

Potrivit agenţiei germane de ştiri DPA, Uniunea Europeană fără Regatul Unit ar avea 27 de membri, faţă de 28 în prezent, suprafaţa sa s-ar reduce de la 4,3 milioane de kilometri pătraţi la 4,1 milioane kilometri pătraţi, iar populaţia s-ar micşora de la 508,5 milioane de locuitori, câţi erau în ianuarie 2015, la 443,6 milioane de locuitori.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

UE revizuiește legislația pentru a atrage cercetători și studenți străini

UE revizuieşte legislaţia pentru a atrage cercetători şi studenţi străini

Parlamentul European a dat, săptămâna trecută, „undă verde” unei noi legislaţii care vizează favorizarea venirii cercetătorilor şi studenţilor străini în UE, dar şi a stagiarilor şi a lucrătorilor „au pair”, până în prezent fără protecţie juridică, informează AFP, preluată de Agerpres. „A trecut prea mult timp de când continentul s-a retras în el însuşi, şi-a impus cheltuieli birocratice şi a minat astfel competitivitatea şi a creat dificultăţi celor care voiau să creeze întreprinderi”, a pledat Cecilia Wikström, raportor al Parlamentului pentru acest dosar.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Reforma muncii în Franța, puternic contestată

Reforma muncii în Franţa, puternic contestată

La Paris şi în alte oraşe ale Franţei s-au înregistrat puternice acţiuni de protest după ce Guvernul Valls a adoptat controversata reformă din domeniul muncii. În capitala Franţei, poliţia a folosit gloanţe de cauciuc împotriva manifestanţilor strânşi în faţa clădirii Parlamentului, manifestanţi care au cerut demisia preşedintelui François Hollande.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Axa timpului

Misterul identității Omului cu masca de fier

Misterul identităţii Omului cu masca de fier

Andreea Cârstea

Misterul identităţii Omului cu masca de fier, celebru personaj istoric, a fost elucidat după mai bine de 350 de ani, conform concluziilor publicate într-o nouă carte de Paul Sonnino, profesor de istorie la Universitatea California din Santa Barbara. Identitatea sa a rămas un mister pentru că pe întreaga perioadă în care a fost închis a purtat o mască.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Roza vânturilor

Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor

Sâmbătă, 21 mai, muzee din toată ţara îşi deschid porţile cu evenimente şi expoziţii speciale pentru a celebra, alături de alte instituţii europene, Noaptea Muzeelor. Evenimentul este parte a Nopţii Europene a Muzeelor, iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor, manifestare aflată anul acesta la a 12-a ediţie.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Sound & Vision Festival

Sound & Vision Festival

În perioada 20-22 mai, indie, electro-pop, nu-disco, soul, rock alternativ, hip-hop şi freestyle rap sunt doar câteva frecvenţe alternative ce vor atrage bucureştenii în Gara Regală Băneasa, cu prilejul ediţiei a doua a festivalului Sound & Vision, organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Ritmuri de jazz, la Sibiu

Ritmuri de jazz, la Sibiu

În perioada 23-29 mai, Sibiul va răsuna în ritmuri de jazz. Şapte zile de concerte în spaţii convenţionale şi neconvenţionale, indoor şi outdoor, jam sessions, spectacole stradale şi expoziţii, acestea sunt câteva dintre propunerile celei de-a 46-a ediţii a Sibiu Jazz Festival. Evenimentul, organizat de Fundaţia Sibiu Jazz Festival, este considerat unic în România, având în vedere longevitatea şi numărul impresionant de celebrităţi ale genului care l-au onorat cu prezenţa.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Festivalul Internațional de Poezie București

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti

Zilele acestea, între 18 şi 22 mai, în Capitală se desfăşoară a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, iniţiativă culturală a Muzeului Naţional al Literaturii Române. Lansată în 2010, manifestarea îşi propune să reintroducă în spaţiul public contemporan conceptul de poezie interactivă şi a crescut în amploare, plasând Bucureştiul pe lista capitalelor europene care organizează evenimente prin care se promovează acest gen literar.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Prestigioasă participare românească la Târgul de Carte de la Salonic

Prestigioasă participare românească la Târgul de Carte de la Salonic

Ţara noastră a participat pentru a treia oară consecutiv la Târgul Internaţional de Carte de la Salonic, care a fost deschis între 12 şi 15 mai. La standul României, găzduit de centrul expoziţional Helexpo, au fost expuse volume de autori români din Grecia şi de autori greci din România, precum şi traduceri din ambele limbi.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

2,59 milioane de dolari pentru o pictură a lui Adrian Ghenie

2,59 milioane de dolari pentru o pictură a lui Adrian Ghenie

Lucrarea Self-Portrait as Vincent Van Gogh (2012) a pictorului român Adrian Ghenie a fost vândută, săptămâna trecută, la o licitaţie organizată de Casa Sotheby’s din New York, pentru suma de 2,59 milioane de dolari, faţă de o estimare de 200.000-300.000 dolari. Pictorul român, în vârstă de 38 de ani, a mai reuşit anul acesta vânzarea unei picturi pentru o sumă cu şase zerouri.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Semnal editorial

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Ro­mânia organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotă­rârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de aptitudini pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat

În vederea obţinerii calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale, pregătirea tehnică şi deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS)

Norme oficiale emise la 1 ianuarie 2015. Cuprinde standardele care intră în vigoare ulterior datei de 1 ianuarie 2015, dar nu cuprinde standardele pe care acestea le înlocuiesc. Volumul Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, cunoscut sub denumirea de Cartea roşie, include cele mai recente versiuni consolidate ale tuturor Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.

  Nr. 8, 17-23 mai 2016


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.