Zi istorică și... nebuloasă
Numărul 8, 17-23 mai 2016 » Revista presei economice
Întreaga presă economică (includem aici și rubricile de profil din publicațiile cotidiene) a marcat ziua de vineri, 13 mai, prin informații, comentarii și analize referitoare la intrarea în vigoare a Legii dării în plată. S-au folosit cuvinte mari, de tipul „zi istorică pentru sistemul bancar”. Titlul din ziarul Bursa a sunat astfel: Legea dării în plată – victoria amară a împrumutaților în CHF. După prezentarea principalelor prevederi ale actului normativ, Emilia Olescu notează: „Cea mai mare nebuloasă plutește, acum, asupra numărului de persoane împrumutate care se vor grăbi sau nu să dea casa băncii. Opiniile sunt împărțite, o parte dintre cei interesați fiind siguri de faptul că oamenii nu vor dori să-și dea locuința în plată, altă parte, dimpotrivă, afirmând că debitorii vor lua cu asalt băncile, ca să scape de datorie. Inițiatorii susțin că, indiferent dacă în final vor da sau nu imobilul instituției de credit, dacă debitorii vor notifica băncile, acestea vor fi nevoite să negocieze cu clienții, iar ratele vor fi înghețate până la clarificarea situației. Mulți bancheri au afirmat că instituțiile bancare vor contesta acțiunile consumatorilor și vor ridica excepția de neconstituționalitate. Această excepție poate fi ridicată însă și de clienți, care vor urmări eliminarea plafonului de 250.000 euro din textul de lege”.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”