Una dintre constatările majore privind stările de fapt și de spirit din economie în perioada actuală vizează amploarea fără precedent a analizelor și recomandărilor celor mai reprezentative instituții internaționale, atât la scară europeană, cât și la nivel global, referitoare la prezentul și viitorul previzibil al ansamblului de procese și fenomene din țara noastră. Fie și numai o rapidă trecere în revistă a unor asemenea analize și recomandări este pe deplin lămuritoare. De la Comisia Europeană la Fondul Monetar Internațional, de la OECD la principalele agenții de rating, de la BIRD la BERD, de la Camerele de Comerț bilaterale și asociații ale investitorilor străini la presa de specialitate tipărită și audiovizuală, am primit și primim semnale care – sub niciun motiv – nu trebuie subapreciate. Evident, se cuvine ca deciziile să aparțină factorilor constituționali și legali interni, cu toate drepturile și responsabilitățile aferente.

Cum era de așteptat, s-au emis puncte de vedere diverse, nuanțate, însă, ca de obicei, gradul înalt de expertiză primează, astfel încât se pot identifica relativ lesne zonele consensuale. Fără pretenția de a le menționa pe toate, avem posibilitatea de a reține câteva estimări și prognoze consonante.

În primul rând, s-au revizuit anticipările macroeconomice, începând, de pildă, cu produsul intern brut. În general, s-au operat reduceri, dar în mod unanim se consideră că – și în acest an – se va înregistra, în România, o creștere economică superioară mediei pe Uniunea Europeană. Nu poate fi vorba despre o doză exagerată de optimism, deoarece estimările au fost însoțite de multe condiționări în materie de politici publice, în esență recomandându-se renunțarea la măsuri prociclice. Continuarea procedurilor impuse de statutul de deficit excesiv constituie cel mai puternic semnal că o serie de riscuri, în special, sistemice, persistă, ceea ce întreține incertitudinile care pot fi diminuate mai ales prin predictibilitate, prin consecvență și coerență decizională la toate nivelurile și în toate domeniile. Astfel, prioritatea se detașează net, respectiv obligația de a definitiva de urgență „pachetele” de măsuri anticiclice și trecerea efectivă la aplicarea lor, fără excepție.

Din noianul de analize și recomandări în sensul enunțat se desprind cele care privesc reducerea consistentă a cheltuielilor bugetare nu atât prin diminuarea numărului de angajați în administrația publică locală și centrală, ci prin eliminarea semnificativă a alocărilor păguboase, a celor care au o finalitate economico-socială profund negativă. Simultan, sporirea veniturilor devine un obiectiv pe cât de imperativ, pe atât de dificil de atins. Inevitabil, majorarea încasărilor pe baza impozitelor și taxelor frânează creșterea economiei, dar rămâne pe deplin valabilă preconizata sporire a veniturilor bugetare pe seama bunei colectări și combateri reale a evaziunii, a altor forme de sustragere de la îndeplinirea îndatoririlor de contribuabili. Programele de modernizare a sistemului fiscal reprezintă, deci, cheia de boltă a ansamblului de soluții menite să reechilibreze bugetul național, fie și numai pe termen mediu. Rezultatele imediate fără suportul strategic evocat nu pot fi concludente mai ales din perspectiva schimbărilor structurale.

Foarte multe evaluări, inclusiv ale forurilor financiare și agențiilor internaționale de rating converg spre relevarea posibilității de a se evita recesiunea economică, dar nu avansează, deocamdată, certitudini în privința șanselor de a se relua creșterea PIB într-o manieră robustă. Prin urmare, transformarea posibilităților în realități impune, tocmai, conceperea și aplicarea – cu prioritate – a măsurilor proactive, anticiclice, ceea ce constituie un deziderat a cărui conștientizare reprezintă exact premisa unor acțiuni eficiente atât la scara micro cât și la cea macro, în strânsa lor interdependență. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)