În apropierea sfintei sărbători a Crăciunului și în prag de an nou, Consiliul Superior al CECCAR și redacţia publicaţiei CECCAR Business Magazine adresează cititorilor și colaboratorilor, tuturor experţilor contabili și contabililor autorizaţi, cele mai bune gânduri și calde felicitări pentru realizările din 2016, odată cu urări de noi și mai mari succese în tot ceea ce întreprind pentru îmbogăţirea împlinirilor personale și afirmarea mai puternică a întregii noastre comunităţi profesionale în viaţa economică și socială a României.

Cu fiecare an care ne apropie de centenarul Marii Uniri de la 1918, speranţele noastre într-un viitor mai bun capătă mai multă consistenţă prin exprimarea voinţei unanime de a aduce contribuţii tot mai însemnate la împlinirea idealurilor noastre naţionale.

La mulţi ani!

Mesajul Consiliului Superior al CECCAR

2016 – anul calității noi, superioare în activitatea CECCAR

În aceste zile ale finalului de an, toți membrii CECCAR, întreaga noastră comunitate profesională avem deplina îndreptățire să consemnăm, cu satisfacție, realizări de seamă în demersurile comune pentru propria perfecționare în vederea sporirii contribuțiilor individuale, de echipă și pe ansamblul Corpului la dezvoltarea economică și socială a României.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Agenda CECCAR

CECCAR Constanța: Ceremonia de depunere a jurământului de către noii membri ai filialei

Absolvenții din Constanța ai examenului de aptitudini organizat de CECCAR la nivel național în luna noiembrie au depus jurământul, la 15 decembrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Hotelul Ibis. Ceremonia a fost oficiată de președintele CECCAR Constanța, Gheorghe Ivașcu. Alături de cei peste 80 de noi experți contabili, la eveniment au participat și membrii Consiliului filialei, ai Comisiei de disciplină și alți profesioniști contabili.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Filiala CECCAR Dolj: Seminar de fiscalitate, în colaborare cu AJFP

La Dolj a avut loc, la 14 decembrie, un seminar pe teme de fiscalitate, organizat în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova. Specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Dolj, din cadrul serviciilor de asistență contribuabili și inspecție fiscală, au prezentat noutăți legislative cuprinse în Codurile fiscal și de procedură fiscală, menționate în OUG nr. 84/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Direct de la sursă

Atragerea unor noi talente în profesia contabilă, o preocupare permanentă a IFAC

Într-un scurt video realizat pentru Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și promovat în cel mai recent buletin de știri al Rețelei Globale pentru Cunoștințe a IFAC (IFAC Global Knowledge Gateway), Jeffrey C. Thomson, CMA, CAE, Președinte și CEO al Institutului Contabililor de Gestiune (IMA), vorbește despre modalitățile prin care profesioniștii contabili pot face mai atractivă profesia lor pentru tineri, dar și pentru specialiști din alte profesii.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Contabilitatea și automatizarea

Un recent articol publicat în revista online Accounting Today prezintă pe scurt transformările pe care profesia contabilă le resimte și le va resimți din ce în ce mai acut odată cu trecerea la tehnologia Cloud și la automatizarea proceselor: „Inteligența artificială va clasifica prioritățile (profesioniștilor), le va furniza informații utile despre clienți, permițându-le să își redefinească rolul de contabili și consilieri, aducând un plus de valoare pentru clienții lor”.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Prioritățile Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) pentru 2021 – Interviu cu președintele IASB

Președintele IASB, Hans Hoogervorst, explică într-un scurt interviu motivele pentru care agenda Consiliului face obiectul unor consultări la fiecare cinci ani. În contextul în care IASB se concentrează în prezent pe finalizarea proiectelor sale legate de asigurări și de Cadrul general conceptual, Hans Hoogervorst menționează că axa centrală a activităților IASB este acum „îmbunătățirea comunicării”.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Globalizarea standardelor de contabilitate și audit

„La nivel mondial, numeroase state și jurisdicții impun ca situațiile financiare ale entităților să fie întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară și ca auditurile să fie realizate conform Standardelor Internaționale de Audit. Deși utilizarea IFRS și a ISA nu este obligatorie în țări cum ar fi Statele Unite ale Americii, într-o economie din ce în ce mai globalizată numeroase firme de contabilitate trebuie să poată răspunde necesităților clienților lor care își desfășoară activitatea și dincolo de granițele statului în care își au reședința.”

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Seminarul membrilor de onoare ai Academiei de Științe și Tehnici Contabile și Financiare din Franța

Academia de Științe și Tehnici Contabile și Financiare din Franța organizează la fiecare început de an Seminarul membrilor de onoare, eveniment la care participă membrii fondatori ai organismului, profesioniști contabili și reprezentanți ai instituțiilor partenere și din administrația publică. În 2017, seminarul va avea loc la 25 ianuarie, la Paris, în intervalul orar 9.30-12.30 (CET), și se va desfășura în prezența președintelui Consiliului de Stat, Jean-Marc Sauvé.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Măsuri pentru creșterea pensiilor și menținerea salariilor bugetarilor

Guvernul a adoptat o serie de măsuri pentru creșterea pensiilor și menținerea drepturilor salariale obținute în cursul acestui an de personalul din sectorul bugetar, în condițiile asigurării stabilității bugetare, precum și prevederi referitoare la domeniul bugetar-fiscal. „Aceste măsuri au fost promovate în regim de urgență pentru a asigura stabilitatea bugetară și a permite viitorului Guvern să elaboreze proiectul legii bugetului de stat și al legii bugetului asigurărilor sociale de stat și să-și stabilească propriile politici publice”, precizează Executivul, într-un comunicat.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Taxele și impozitele se pot plăti și online pe www.ghiseul.ro

Persoanele fizice își pot plăti obligațiile fiscale și prin intermediul www.ghiseul.ro. Prin înrolarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în Ghiseul.ro, contribuabilii persoane fizice pot efectua online plata taxelor și impozitelor pe care le datorează către ANAF, cum ar fi: impozitul pe venituri din salarii sau din folosința bunurilor, impozitul pe venituri din dividende, dobânzi, premii, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală sau din activități agricole.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Noi proceduri pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se stabilesc reguli pentru ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, informează un comunicat de presă emis de Executiv. Potrivit sursei citate, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost modificat și completat astfel încât să fie rezolvate problemele existente în acest domeniu.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

A fost aprobată constituirea Consiliului de Etică și Management Universitar

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, constituirea Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) și Regulamentul de organizare și funcționare aferent acestui organism consultativ al MENCS. „Misiunea Consiliului este dezvoltarea culturii etice și a integrității în universitățile din România. (...)”

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Pacienții, medicii și farmaciștii ar putea raporta online reacțiile adverse la medicamente

Pacienții, medicii, farmaciștii și alți profesioniști din domeniul sănătății ar putea raporta spontan anumite reacții la medicamentele care au autorizație de punere pe piață în România, online, pe pagina de internet a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), sau pe bază de fișă care se trimite prin poștă, fax sau e-mail către ANMDM, arată un proiect al Ministerului Sănătății, potrivit News.ro.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Fonduri europene

Noi alocări pentru viitorul profesional al tinerilor

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte Viitor pentru tineri (II) — Integrarea durabilă pe piața muncii a tinerilor NEET din regiunile București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, cu o finanțare de 236,338 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Conectarea la era digitală

ANCOM: Consumăm, în medie, 0,5 GB de internet mobil în fiecare lună

Utilizatorii români de telefonie mobilă și internet pe mobil au consumat lunar, în medie, în primul semestru al anului, 499 MB de trafic de internet mobil (față de 336 MB în intervalul de raportare precedent), au trimis 73 de SMS-uri naționale (dintre care 59 în rețeaua proprie și 14 în afara rețelei) și au efectuat apeluri însumând 262 de minute de pe terminalul propriu, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), care citează datele Veritel.ro.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

România, unul dintre cele mai rapide ritmuri de adoptare a tehnologiei contactless

Ponderea plăților contactless în totalul tranzacțiilor de plată cu carduri Visa în România s-a dublat în mai puțin de un an, de la 10% la începutul lui 2016 la 20% în trimestrul al treilea al anului. Astfel, în 2016 a continuat tendința de creștere spectaculoasă a utilizării tehnologiei contactless consemnată începând din 2015, an în care plățile cu carduri contactless Visa au crescut de peste 20 de ori.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Sistemul global de navigație prin satelit al Europei a devenit operațional

Galileo, sistemul european de navigație prin satelit, a început la mijlocul lunii decembrie furnizarea de servicii inițiale pentru autoritățile publice, întreprinderi și cetățeni, informează Comisia Europeană (CE). Acesta este primul pas către capacitatea operațională deplină. Galileo este programul Uniunii Europene (UE) în domeniul Sistemelor Globale de Navigație prin Satelit (GNSS).

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Facebook va „inventaria” știrile false

Facebook va începe marcarea știrilor false cu etichete de avertizare, transmite CNN, citat de News.ro. Potrivit reprezentanților companiei, știrile cu informații false, publicate cu intenția de a manipula, vor fi marcate cu un „steag” de rețeaua socială în momentul în care utilizatorii vor încerca să le distribuie.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Instagram a ajuns la 600 de milioane de utilizatori

Rețeaua de socializare deținută de Facebook a atins pragul de 600 de milioane de utilizatori, potrivit unui anunț Instagram, citat de News.ro. Potrivit sursei citate, 100 de milioane dintre aceștia sunt utilizatori noi înregistrați în ultimele 6 luni. În 2016, rețeaua de socializare a introdus numeroase noutăți, care au contribuit la această creștere. Stories, conținutul efemer afișat în fruntea feedului, rankingul pe bază de algoritm, funcția de zoom, live video și bookmarkurile sunt doar câteva dintre noutățile pe care Instagram le-a adus în anul care se încheie.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Breviar statistic

Rata anuală a inflației, -0,7% în noiembrie

Rata anuală a inflației a coborât în luna noiembrie la -0,7%, de la -0,4% în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele INS, preluate de News.ro, relevă că prețurile de consum au crescut în noiembrie, în medie, cu 0,07% comparativ cu luna octombrie. Astfel, alimentele s-au scumpit cel mai mult luna trecută, cu 0,23%, în medie, față de luna octombrie, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au urcat nesemnificativ, cu 0,02%.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Eurostat: Un sfert dintre români au salarii mici

Statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai mare număr de lucrători în categoria cu salarii mici sunt Letonia (25,5%), România (24,4%), Lituania (24%) și Polonia (23,6%), se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România. Pe ansamblul UE, unul din șase lucrători este inclus în această categorie, statele membre unde acest număr este redus fiind Suedia (2,6%), Belgia (3,8%) și Finlanda (5,3%).

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

BNR: Investițiile străine directe, 3,73 miliarde de euro în primele zece luni

În perioada ianuarie-octombrie 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,919 miliarde de euro, comparativ cu 1,055 miliarde de euro în același interval al anului anterior, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,506 miliarde de euro, respectiv cu 729 de milioane de euro, balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 262 de milioane de euro, iar balanța serviciilor, un excedent mai mare cu 633 de milioane de euro.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Numărul mediu de pensionari în T3, 5,251 milioane de persoane

Numărul mediu de pensionari a fost, în al treilea trimestru al anului, de 5,251 milioane, în scădere cu 9.000 de persoane față de trimestrul precedent, relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Pensia medie lunară în intervalul analizat a fost de 951 lei, mai mare cu 0,8% față de trimestrul precedent. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 53,3% (comparativ cu 53,7% în trimestrul precedent).

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Semnal editorial

Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor - abonamente 2017

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită

În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008. Ca urmare, CECCAR vine în întâmpinarea candidaților cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire, și anume Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

Norme oficiale emise la 1 ianuarie 2015. Cuprinde standardele care intră în vigoare ulterior datei de 1 ianuarie 2015, dar nu cuprinde standardele pe care acestea le înlocuiesc. Volumul Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, cunoscut sub denumirea de Cartea roșie, include cele mai recente versiuni consolidate ale tuturor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Comentariul ediției

Cele bune să se-adune...

Teodor Brateş

Încheiem anul 2016 în atmosfera sărbătorească obișnuită – cea care ne-a marcat și ne marchează drumul în viață, de la copilărie până la senectute. Chiar dacă această atmosferă este dominantă, în preocupările noastre își găsesc loc (cel puțin) unele reflecții care vizează nu numai momente specifice acestor zile, ci și cele care privesc ceea ce numim ansamblul.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Eveniment

În jurul bradului tradițional

Alexandra Rizea

În toate localitățile țării, în întreprinderi și instituții, în casele noastre, momentele în care aprindem luminile ce împodobesc tradiționalul brad de Crăciun și de Anul Nou se constituie în veritabile evenimente pentru fiecare dintre noi și pentru toți cei dragi și apropiați laolaltă. Ne dăm seama, mai limpede, mai puternic decât oricând, ce bine este să fim împreună, să trăim, la aceeași intensitate, cele mai trainice și profunde sentimente, nu numai clipele de sărbătoare, ci și momentele în care împlinirile de peste an se transformă în aspirații spre un mâine mai bun.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Cariere. Drumul spre performanță

Raționamentul profesional – sursa soluțiilor eficiente, a performanțelor personale și la nivelul întregii filiale 

Interviu cu Iulian Cristian Bosoanca, președintele Filialei CECCAR Mehedinți: „Evoluția mea profesională este strâns legată de propria preocupare în vederea unei perfecționări continue, a investițiilor în colaboratori bine pregătiți, credincioși valorilor morale, ceea ce a determinat creșterea încrederii acordate de clienți, un tip de relaționare cu ei în care interesele reciproce să fie slujite cu eficiență și sinceritate.”

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Contex Business – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Satu Mare

Contex Business este o societate de contabilitate, expertiză contabilă și servicii adiacente din domeniul financiar-contabil, înființată în anul 2007. În prezent, în domeniul financiar-contabil, tendința generală este spre externalizarea serviciilor (outsourcing). Aceasta înseamnă că activitățile care în mod tradițional erau realizate în interiorul companiilor (de către un departament de contabilitate sau de către o persoană) sunt preluate, în baza unui contract de prestări servicii, de o firmă specializată în domeniu.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Schemă de ajutor de minimis pentru Programul Pilot Start-Up Mediu Eco-Business

Executivul a aprobat, printr-un memorandum, Programul Pilot Start-Up Mediu Eco-Business, măsură de ajutor de minimis care vizează finanțarea nerambursabilă a tehnologiilor de obținere a materialelor și/sau produselor cu impact redus asupra mediului prin utilizarea de materii prime naturale și/sau materii prime reciclate, în scopul introducerii acestora în diferite sectoare ale economiei verzi.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Investors Club susține start-up-urile și IMM-urile românești printr-un fond de 5 milioane de euro

Asociația Investors Club a lansat Private Equity Network, o divizie specială formată din peste 20 de investitori din Investors Club, prin care intenționează să facă plasamente private în start-up-uri și IMM-uri cu management și capital 100% românesc. Divizia vrea să investească 5 milioane de euro, informează News.ro. „Ne dorim să cunoaștem cât mai multe companii aflate la început de drum sau într-un stadiu incipient al dezvoltării lor.”

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Expertiza și auditul afacerilor

Contabilitatea reorganizării sub formă de fuziune prin absorbție realizată între societăți care aplică reglementări contabile diferite – partea I –

Marian Săcărin

Reorganizarea sub formă de fuziune prin absorbție se reflectă în contabilitate în funcție de reglementările contabile pe care le aplică societățile care sunt implicate în aceasta. Astfel, în cazul societăților care aplică IFRS, la contabilizarea fuziunii se ține cont de Re­glementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare finan­cia­ră, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tran­zacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Modificarea politicii contabile aplicabile investițiilor imobiliare

Lucian Cernuşca

Articolul de față urmărește să pună în evidență tratamentul contabil aferent schim­bării ba­zei de evaluare a investițiilor imobiliare prin trecerea de la reevaluare la cost. Or­di­­nul ministrului finanțelor publice nr. 4.160/2015 privind modificarea și comple­ta­­rea unor reglementări contabile aduce ca noutate o serie de reguli care se aplică dacă se schimbă baza de evaluare a imobilizărilor corporale prin trecerea de la metoda re­­e­valuării la metoda costului.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Curier legislativ

Procedura privind recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit, CASS și CAS, aprobată prin ordin al președintelui ANAF

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3.696/2016 este actul normativ prin care se aprobă procedura privind recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit, contribuții de asigurări sociale de sănătate și contribuții de asigurări sociale. Ordinul citat, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1069/30.12.2016, modifică și Formularul 600 Declarație privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Formularul 087 pentru aplicarea regimului special de către agricultori

Actul normativ care reglementează modelul și conținutul formularului 087, prin care agricultorii pot opta pentru aplicarea/încetarea aplicării regimului special de TVA, a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Prin ordinul amintit se modifică, de asemenea, și formularul Decizie privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3.607/2016, publicat în Monitorul Oficial în ultimele zile ale anului trecut (MO nr. 1023/20.12.2016), reglementează Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății inclusiv pentru situația terților popriți, a instituțiilor de credit și a autorităților publice pentru virarea sumelor ce se cuvin debitorilor, ca urmare a executării silite.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

ANAF va transmite electronic informațiile referitoare la conturile bancare

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va transmite informațiile referitoare la conturile bancare doar la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorități publice centrale și locale și numai după depunerea formularului protocolului de aderare reglementat prin OMFP nr. 2.632/2016 și aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen, potrivit prevederilor Ordinului președintelui ANAF nr. 3.592/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. nr. 1017/19.12.2016.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Ministerul Finanțelor Publice: Un nou set de reglementări contabile conforme cu IFRS

Societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată vor aplica, începând cu situațiile financiare ale exercițiului financiar al anului 2016, un nou set de reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Declarație comună privind prioritățile legislative ale UE pentru 2017

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, deținătorul președinției prin rotație a Consiliului, Robert Fico, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au semnat, săptămâna trecută, prima Declarație comună care stabilește obiectivele și prioritățile UE privind procesul legislativ pentru 2017.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

ANAF va modifica formularele privind colectarea creanțelor fiscale

Prevederile Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare) impun modificarea modelelor formularelor utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale și abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.446/2014 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, emis în baza prevederilor vechiului Cod de procedură fiscală, abrogat.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

ANAF: Redefinirea criteriilor de selecție a contribuabililor mari și mijlocii

Agenția Națională de Administare Fiscală (ANAF) a redefinit criteriile de includere a contribuabililor în categoriile „mari” și „mijlocii”, pentru a se încadra în tendințele economico-financiare actuale. Potrivit noilor reglementări, în categoria „marilor contribuabili” vor fi incluse și societățile afiliate în mod direct la un mare contribuabil (criteriul afilierii directe), precum și contribuabilii nou-înființați care, la data înființării, se angajează să realizeze, în maximum trei ani consecutivi, investiții de minimum 10 milioane de euro (criteriul investițional).

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Legislație comentată

CECCAR, Radu Ciobanu

Sursa: Legea nr. 209 din 9 noiembrie 2016 pentru modificarea și completarea Ordonan­ței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial nr. 913/14.11.2016. Prin această lege se instituie obligația ca persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei să accepte ca mijloc de plată și cardurile de debit și cardurile de credit.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Termenele pentru înlocuirea treptată a caselor de marcat cu cele echipate cu jurnal electronic au fost amânate cu 9 luni

Guvernul a prorogat cu 9 luni termenele prevăzute de legislația actuală privind înlocuirea treptată a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie cu cele echipate cu jurnal electronic. „Astfel, agenții economici vor avea mai mult timp la dispoziție pentru dotarea cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, astfel încât să nu le fie afectată activitatea, iar importatorii și distribuitorii de aparate de marcat un interval de timp suficient pentru a-și lichida stocurile și modelele vechi și pentru a obține avizele tehnice și autorizațiile pentru noile modele”, precizează reprezentanții Executivului.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

INS: 900.000 lei – pragurile valorice Intrastat pentru anul 2017

Actul normativ care stabilește pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intracomunitar cu bunuri în anul 2017 a fost publicat recent în Monitorul Oficial (nr. 1005/14.12.2016). Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică (INS) nr. 1.302/2016 prevede că pragurile valorice Intrastat pentru anul viitor sunt de 900.000 lei atât pentru expedierile intracomunitare de bunuri, cât și pentru introducerile intracomunitare de bunuri.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Intrarea în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice se amână până la 1 august 2017

Guvernul a prorogat, printr-o ordonanță de urgență, până la 1 august 2017 intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare. Amânarea cu încă șapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în condițiile în care pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie de un sistem complex: înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar și adoptarea normelor de aplicare a legii.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Proiecte aflate în dezbatere publică

Următoarele proiecte legislative sunt supuse dezbaterii publice pe site-urile ministerelor de resort: Proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Instrucțiunilor de completare a numărului de evidență a plății; Proiect de ordin pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui ANAF nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Noi norme pentru pregătirea și atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi

Guvernul a adoptat, la sfârșitul lunii trecute, un act normativ prin care se stabilesc normele privind pregătirea și atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere. HG nr. 879/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 970/05.12.2016) și a intrat în vigoare la data publicării.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Lumea în care trăim

Consiliul European de iarnă: România susține aplicarea strategiilor Pieței Interne, inclusiv a Strategiei pentru Piața Unică Digitală

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, la recentul Summit al UE de la Bruxelles au fost abordate evoluțiile economice la nivel european. Obiectivele promovate de țara noastră au vizat importanța punerii în aplicare a strategiilor Pieței Interne, inclusiv a Strategiei pentru Piața Unică Digitală. Președintele României a susținut reflectarea în concluziile Consiliului European a obiectivelor legate de definitivarea Uniunii Energiei, cu respectarea dreptului statelor membre de a-și stabili mixul energetic.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Studiu EY: Directorii financiari sunt preocupați de impactul datelor asupra raportărilor

Ritmul și volumul crescut de date afectează capacitatea directorilor financiari de a furniza rapid și fără erori informații relevante consiliilor de administrație, arată raportul How can reporting catch up with an accelerating world?, publicat de EY. 66% dintre respondenții de la nivel global consideră că această problemă va influența semnificativ eficiența raportării. Procentajul este semnificativ mai mare decât cel de anul trecut (57%). 

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Roza vânturilor

Weekend cu filme de Oscar, la cinema „Elvire Popesco”

Cinema „Elvire Popesco” din București va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, Oscar Weekend, o selecție a filmelor propuse la Oscarul pentru cel mai bun film străin de anul acesta. Evenimentul este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și include proiecții ale unor filme aflate pe lista scurtă în cursa pentru Oscar, dar și producții propuse la această categorie și foarte apreciate de critica internațională.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Filmele Sieranevada, Bacalaureat și Câini deschid programul proiecțiilor la MNȚR

Filmele românești Sieranevada, Bacalaureat și Câini se numără printre primele pelicule care vor fi proiectate în noul an la Studioul „Horia Bernea” al Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR) din București, informează News.ro.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Sala Radio: Au fost puse în vânzare abonamentele pentru reprezentațiile din perioada ianuarie-martie 2017

Sala Radio marchează începutul noului an cu o serie de concerte susținute de personalități ale scenei românești și internaționale. Potrivit unui comunicat de presă, abonamentele pentru evenimentele incluse în programul Orchestrelor și Corurilor Radio din perioada ianuarie-martie au fost puse în vânzare. Iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să-i asculte, la 15 ianuarie 2017, pe pianiștii Matei Rogoz și Sergiu Tuhuțiu și pe soprana Teodora Gheorghiu într-un concert dedicat centenarului Dinu Lipatti.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017

Ziua Internațională a Asteroizilor, recunoscută oficial de ONU

Organizația Națiunilor Unite a recunoscut oficial Ziua Internațională a Asteroizilor, care va fi celebrată la 30 iunie, informează contactmusic.com, citat de News.ro. Ziua Internațională a Asteroizilor este o inițiativă a chitaristului trupei Queen, Brian May, care a lansat, împreună cu Grigorij Richters, regizor și producător de film, Danica Remy, B612 Foundation, și astronautul Rusty Schweickart, pilotul modulului lunar din misiunea Apollo 9, o campanie pentru a crește gradul de conștientizare în rândul publicului larg privind pericolele pe care le pot genera rocile spațiale care se prăbușesc pe Terra și pentru a promova programele de protejare a planetei.

  Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.