Ziua Internațională a Asteroizilor, recunoscută oficial de ONU
Numărul 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017 » Roza vânturilor
Organizația Națiunilor Unite a recunoscut oficial Ziua Internațională a Asteroizilor, care va fi celebrată la 30 iunie, informează contactmusic.com, citat de News.ro.
Ziua Internațională a Asteroizilor este o inițiativă a chitaristului trupei Queen, Brian May, care a lansat, împreună cu Grigorij Richters, regizor și producător de film, Danica Remy, B612 Foundation, și astronautul Rusty Schweickart, pilotul modulului lunar din misiunea Apollo 9, o campanie pentru a crește gradul de conștientizare în rândul publicului larg privind pericolele pe care le pot genera rocile spațiale care se prăbușesc pe Terra și pentru a promova programele de protejare a planetei.
Potrivit sursei citate, Brian May și cofondatorii acestei inițiative au anunțat că Ziua Internațională a Asteroizilor a fost aprobată oficial de ONU și va fi marcată prin evenimente speciale, organizate pe plan mondial în fiecare an, la sfârșitul lunii iunie.
Ziua de 30 iunie nu a fost aleasă întâmplător, aceasta fiind data la care a avut loc, în 1908, evenimentul Tunguska, o explozie masivă în apropiere de râul Podkamennaia Tunguska, Siberia, despre care se crede că a fost cauzată de un meteorit.
Potrivit Wikipedia, explozia a scos din rădăcini peste 80 de milioane de copaci aflați pe 2.150 de kilometri pătrați, fenomenul fiind considerat cel mai mare eveniment de impact asupra scoarței terestre din istoria recentă a Pământului.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte