La început a fost cuvântul...

Timp și spațiu

Timp și spațiu

Dezbaterile actuale, prin intermediul mass-mediei, pun deseori accentul pe relația trecut – prezent și viitor ca expresie a conștientizării valorii timpului în spațiul activităților cotidiene. Astfel, într-un editorial al unei publicații săptămânale se sublinia că „experiența...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Curier legislativ

COVID-19: A fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 132/2020 privind noi măsuri de sprijin pentru piața muncii

COVID-19: A fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 132/2020 privind noi măsuri de sprijin pentru piața muncii

CECCAR, Marcel Vulpoi

Principalele prevederi I. Angajatorul poate reduce timpul de muncă al salariaților și beneficiază de o indemnizație de la stat de 75% din diferența între salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate. ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

(UPDATE) Noi prevederi privind înregistrarea în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune, precum și pentru declararea TVA, prevăzute la art. 314 și 315 din Codul fiscal, publicate în Monitorul Oficial

UPDATE: Ordinul ANAF nr. 3.039/2020 modifică Procedura de înregistrare în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care prestează servicii pe cale electronică, aprobată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 3.737/2016, ca urmare a transpunerii în legislația națională a prevederilor Regulamentului ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Noutăți privind Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2020 a operatorilor economici

Noutăți privind Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2020 a operatorilor economici

CECCAR, Marcel Vulpoi

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.206/2020 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2020 a operatorilor economici, precum și pentru completarea unor prevederi contabile a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 675 din 30 iulie 2020. ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

ASF: Proiect de modificare a termenului-limită pentru depunerea raportărilor contabile semestriale de către entitățile din domeniul asigurărilor

ASF: Proiect de modificare a termenului-limită pentru depunerea raportărilor contabile semestriale de către entitățile din domeniul asigurărilor

Termenul-limită pentru depunerea raportărilor contabile semestriale de către entitățile din domeniul asigurărilor ar urma să fie data de 16 august a anului de raportare, potrivit unui proiect normativ lansat în consultare publică de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Excepție de ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Legea nr. 153/2020: Contribuabilii scad din impozitul datorat costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale

Legea nr. 153/2020: Contribuabilii scad din impozitul datorat costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale

CECCAR, Marcel Vulpoi

Legea nr. 153/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020. Prezentăm, în continuare, prevederile actului ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

IMM leasing de echipamente și utilaje: Garanții acordate de stat pentru achiziționarea de bunuri mobile noi și second-hand

IMM leasing de echipamente și utilaje: Garanții acordate de stat pentru achiziționarea de bunuri mobile noi și second-hand

CECCAR, Marcel Vulpoi

Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE, ce constă în garanții acordate de stat pentru achiziționarea de bunuri mobile noi și second-hand, în sistem leasing, ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

COVID-19: Noi măsuri de sprijin pentru angajați și angajatori, adoptate prin OUG nr. 120/2020

COVID-19: Noi măsuri de sprijin pentru angajați și angajatori, adoptate prin OUG nr. 120/2020

CECCAR, Marcel Vulpoi

Ordonanța de urgență nr. 120/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 658/24.07.2020, prevede noi măsuri de sprijin pentru entitățile și salariații afectați de pandemia de Covid-19. Principalele prevederi: 1. Salariații angajatorilor a căror activitate ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Legea nr. 151/2020, publicată în Monitorul Oficial

Legea nr. 151/2020, publicată în Monitorul Oficial

CECCAR, Marcel Vulpoi

Legea nr. 151/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 –  Codul muncii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 658/24.07.2020. Principalele prevederi: 1. Este interzisă orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Direct de la sursă

START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ ­– termenul-limită pentru depunerea dosarelor: 17 august

START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ ­– termenul-limită pentru depunerea dosarelor: 17 august

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România derulează, în parteneriat cu RD Global Project Consulting și AVISSO CONSULTING SERVICES SRL, proiectul START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ, POCU/449/4/16/128185. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Contribuie la dezvoltarea societății prin Programul START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ!

Documentul Abordări pentru transparența beneficiarilor reali, elaborat de IFAC și CPA Canada, tradus de CECCAR în limba română

Documentul Abordări pentru transparența beneficiarilor reali, elaborat de IFAC și CPA Canada, tradus de CECCAR în limba română

Ca parte a activității sale de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România pune la dispoziția celor interesați versiunea în limba română a documentului Abordări ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Noi documente traduse de CECCAR: Aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2

Noi documente traduse de CECCAR: Aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) pune la dispoziția celor interesați traducerea în limba română a documentelor elaborate de Fundația IFRS privind aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în noile condiții economice generate de COVID-19. Publicațiile au scopul ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Newsletterul trimestrial, publicat de ETAF. Principalele noutăți fiscale europene din ultimele trei luni

Newsletterul trimestrial, publicat de ETAF. Principalele noutăți fiscale europene din ultimele trei luni

European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat newsletterul trimestrial, document în care se regăsesc principalele noutăți fiscale europene din ultimele trei luni și care au fost prezentate detaliat în buletinele de știri săptămânale.În acest număr puteți citi despre: Inițiativa ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Un document pe tema Aplicării Cadrului general conceptual al Codului IESBA în circumstanțele create de COVID-19: scenarii pentru serviciile fiscale și de evaluare, publicat de IFAC

Un document pe tema Aplicării Cadrului general conceptual al Codului IESBA în circumstanțele create de COVID-19: scenarii pentru serviciile fiscale și de evaluare, publicat de IFAC

Consiliul pentru Standarde Profesionale și Etice Contabile (APESB) și Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA) au lansat, la 31 iulie a.c., o nouă publicație: Aplicarea Cadrului general conceptual al Codului în circumstanțele create de COVID-19: scenarii pentru ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Document de reacție al Comisiei Europene în urma consultării publice pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare

Document de reacție al Comisiei Europene în urma consultării publice pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare

La 29 iulie a.c., Comisia Europeană a publicat un document de reacție la cele 588 de răspunsuri primite în cadrul consultării publice pe tema Directivei privind informațiile nefinanciare, desfășurată în perioada 20 februarie – 11 iunie 2020. Documentul conține o prezentare generală a contribuțiilor ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 27 iulie 2020

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 27 iulie 2020

Consiliul European a ajuns la un acord cu privire la planul de redresare economică al UE La 21 iulie a.c., cei 27 de șefi de stat sau de guvern ai UE au ajuns la un acord cu privire la Cadrul Financiar Multianual (CFM) aferent perioadei 2021-2027 și noul instrument de redresare economică numit Next ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Răspunsurile la pandemia de COVID-19: modul în care țările susțin IMM-urile

Răspunsurile la pandemia de COVID-19: modul în care țările susțin IMM-urile

Pandemia de COVID-19 este cea mai mare criză de sănătate publică din istoria recentă, care a generat și o criză economică majoră, a stopat producția în țările afectate, a redus consumul și, totodată, încrederea consumatorilor. Centrul pentru Antreprenoriat, IMM-uri, Regiuni și Orașe ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

UE suplimentează cu 100 milioane euro suma alocată cercetării în domeniul vaccinurilor

UE suplimentează cu 100 milioane euro suma alocată cercetării în domeniul vaccinurilor

Comisia Europeană (CE) va cofinanța, cu 100 de milioane de euro, o cerere de propuneri lansată de Coaliția pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariției unei epidemii (CEPI) pentru a sprijini dezvoltarea rapidă de vaccinuri împotriva coronavirusului, a anunțat Executivul ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Conectarea la era digitală

PwC: Sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale în doi-trei ani

PwC: Sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale în doi-trei ani

Criza pandemică accelerează schimbarea pentru angajați, iar, în doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale, potrivit unui comunicat al companiei de consultanță PwC, citat de Mediafax. Dacă în urmă cu un an studiul PwC România Workforce Disruption Index ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Bitdefender: Creștere de cinci ori a numărului de atacuri informatice care au avut ca subiect virusul SARS-CoV-2

Bitdefender: Creștere de cinci ori a numărului de atacuri informatice care au avut ca subiect virusul SARS-CoV-2

Numărul atacurilor informatice care exploatează subiectul noului coronavirus a crescut de cinci ori, de la o lună la alta, în timp ce detecțiile Google pentru spam au urcat cu 350%, până la 240 de milioane de mesaje pe zi, relevă datele publicate de Bitdefender, citate de Agerpres. „Specialiștii ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

ARMO: Retailul online din România se află pe un trend de creștere, de 30%, în acest an

ARMO: Retailul online din România se află pe un trend de creștere, de 30%, în acest an

Piața de retail online din România se află pe un trend de creștere, de 30%, în acest an, față de 2019, în contextul în care mulți retaileri care aveau operațiuni doar offline s-au mutat în mediul virtual, a declarat, într-o videoconferință de specialitate, Florinel Chiș, director executiv ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Analize și sinteze

INS: 14,6%, ponderea companiilor inovatoare în totalul întreprinderilor

INS: 14,6%, ponderea companiilor inovatoare în totalul întreprinderilor

Ponderea întreprinderilor inovatoare în totalul întreprinderilor a crescut, în perioada 2016-2018, față de perioada 2014-2016, cu 4,4 puncte procentuale, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Analiza INS relevă, de asemenea, că: în intervalul analizat s-au ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Studiu: Peste jumătate dintre europeni apelează la descoperitul de cont când nu mai au o altă soluție de plată a datoriilor

Studiu: Peste jumătate dintre europeni apelează la descoperitul de cont când nu mai au o altă soluție de plată a datoriilor

Aproximativ 70% dintre europeni susțin că își fac noi datorii dacă apelează la opțiuni de întârziere a plăților în loc să plătească pe loc, iar mai mult de jumătate (52%) apelează la fondurile din descoperitul de cont atunci când nu mai au altă soluție, reiese din cel mai nou studiu ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Deloitte: Locuințele noi s-au scumpit în majoritatea statelor europene, în 2019

Deloitte: Locuințele noi s-au scumpit în majoritatea statelor europene, în 2019

Locuințele nou-construite s-au scumpit în majoritatea statelor europene în ultimii ani, inclusiv în 2019. Din 23 de țări analizate în cadrul studiului Deloitte Property Index, 20 au consemnat creșteri de prețuri pe piața rezidențială și doar în trei s-au înregistrat ieftiniri. Reprezentanții ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Studiu: Stocul de retail modern din România va depăși pragul de 4 milioane mp până la finalul anului; calendarul deschiderilor, decalat de pandemia de COVID-19

Studiu: Stocul de retail modern din România va depăși pragul de 4 milioane mp până la finalul anului; calendarul deschiderilor, decalat de pandemia de COVID-19

Stocul de retail modern din România, format din centre comerciale, parcuri de retail și galerii comerciale cu o suprafață închiriabilă de minimum 5.000 de metri pătrați, a ajuns la nivelul de 3,96 milioane de metri pătrați și urmează să depășească pragul de 4 milioane metri pătrați până ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Comentariul ediției

Spre ce revenire la normalitate ne îndreptăm? Noile limite ale extrapolării

Spre ce revenire la normalitate ne îndreptăm? Noile limite ale extrapolării

Teodor Brateș

Dacă s-ar întocmi o statistică a celor mai folosite cuvinte în această perioadă (în care criza medicală se suprapune cu criza economică și socială), în mod cert, pe loc central se situează substantivul NORMALITATE, cu toate derivatele lui. În orice analiză și în orice dezbatere publică...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Eveniment

Vara Magică, sub veghea lui Mihai Eminescu

Vara Magică, sub veghea lui Mihai Eminescu

Alexandra Rizea

O informație recentă i-a bucurat pe melomani și, în general, pe iubitorii de artă, în condițiile impuse de pandemia care ne afectează, în continuare, viața de fiecare zi: în intervalul 15 iulie – 27 august a.c. se desfășoară a 9-a ediție a Festivalului Internațional Vara Magică ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Cariere. Drumul spre performanță

„În viziunea antreprenorului, cel mai important om din firmă este, în mod obiectiv, profesionistul contabil”

„În viziunea antreprenorului, cel mai important om din firmă este, în mod obiectiv, profesionistul contabil”

Interviu cu Liliana Elena Aldea, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Constanța: „Am început timid și cu teama de a nu face greșeli. A fost un drum anevoios, iar la început, dacă ne amintim, contabilitatea se ținea «de mână». Pot spune că am «furat» această meserie”.

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Expertiza și auditul afacerilor

Abordări contabile și fiscale privind autoturismele care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice

Abordări contabile și fiscale privind autoturismele care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice

CECCAR

Rezumat: Entitățile care dețin în patrimoniu autovehicule trebuie să acorde o atenție deosebită în ceea ce privește tratamentul fiscal aplicabil referitor la taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit. În situația în care autoturismele deținute de societăți nu sunt utilizate exclusiv ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Studiu privind aplicarea metodei de calculație ABC în cazul entităților cu activitate în domeniul construcțiilor

Studiu privind aplicarea metodei de calculație ABC în cazul entităților cu activitate în domeniul construcțiilor

CECCAR

Rezumat: Calculul costurilor are un rol deosebit de important în procesul decizional al managementului entităților economice. Scopul acestui articol este acela de a evidenția avantajele și dezavantajele metodei de calculație ABC în calcularea costului unitar al lucrărilor executate în cazul ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Fonduri europene

CE lansează o cerere de exprimare a interesului vizând constituirea unor parteneriate între regiunile UE privind acțiuni de reacție și de redresare inovatoare

CE lansează o cerere de exprimare a interesului vizând constituirea unor parteneriate între regiunile UE privind acțiuni de reacție și de redresare inovatoare

Comisia Europeană (CE) a lansat o cerere de exprimare a interesului vizând constituirea unor parteneriate tematice pentru a testa proiecte de inovare interregionale care să sprijine acțiuni de reacție și redresare ca urmare a pandemiei cauzate de noul coronavirus, informează un comunicat al Executivului ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Breviar statistic

În iunie, soldul creditului acordat firmelor și populației a crescut cu 4,1% față de aceeași lună din 2019; depozitele rezidenților s-au majorat cu 13,4%, în același interval

În iunie, soldul creditului acordat firmelor și populației a crescut cu 4,1% față de aceeași lună din 2019; depozitele rezidenților s-au majorat cu 13,4%, în același interval

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în iunie cu 0,4% (0,3% în termeni reali) față de luna anterioară, până la nivelul de 270,118 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 67,8% în ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Eurostat: Malta, România și Belgia, lideri în UE la creșterea deficitului guvernamental în primul trimestru

Eurostat: Malta, România și Belgia, lideri în UE la creșterea deficitului guvernamental în primul trimestru

Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, a crescut atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, pe fondul introducerii măsurilor de izolare de către statele membre, pentru a stopa răspândirea pandemiei de ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Lungimea rețelei de canalizare a crescut cu 4,7% în anul 2019

Lungimea rețelei de canalizare a crescut cu 4,7% în anul 2019

La 31 decembrie 2019, lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile era de 86.518,8 km, cu 2.014,4 km mai mare (+2,4%) pe total țară, față de situația existentă la sfârșitul anului 2018, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cantitatea de apă potabilă ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

România a exportat, în primele patru luni, încălțăminte și părți ale acesteia în sumă de 281,2 milioane de euro

România a exportat, în primele patru luni, încălțăminte și părți ale acesteia în sumă de 281,2 milioane de euro

România a exportat, în primele patru luni din 2020, încălțăminte și părți ale acesteia în sumă de 281,2 milioane de euro, cu 33,3% mai puțin comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Pe ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Lumea în care trăim

UNICEF: 40 de milioane de preșcolari nu beneficiază de educație timpurie, esențială în anul de dinaintea începerii școlii, din cauza COVID-19

UNICEF: 40 de milioane de preșcolari nu beneficiază de educație timpurie, esențială în anul de dinaintea începerii școlii, din cauza COVID-19

Cel puțin 40 de milioane de copii de vârstă preșcolară din întreaga lume nu au beneficiat de educația timpurie esențială în anul de dinaintea începerii școlii din cauza pandemiei de COVID-19, care a determinat închiderea serviciilor de educație timpurie și de îngrijire a copiilor, conform ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

BERD a răspuns la criza coronavirusului cu investiții-record de peste cinci miliarde de euro

BERD a răspuns la criza coronavirusului cu investiții-record de peste cinci miliarde de euro

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat că în prima jumătate a acestui an a investit o sumă-record de 5,1 miliarde de euro pentru a susține economiile din regiunea sa de activitate afectate de pandemia de coronavirus, transmite Reuters, citată de Agerpres. BERD a ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

UE se pregătește pentru dispariția ratei dobânzii Libor

UE se pregătește pentru dispariția ratei dobânzii Libor

Comisia Europeană a propus să i se atribuie noi puteri pentru a putea rescrie contractele financiare care vor întâmpina dificultăți odată cu dispariția ratei dobânzii Libor (London Interbank Offered Rates) de la finele anului următor, transmite Reuters, citată de Agerpres. Libor este utilizată ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

ONU propune un venit de bază temporar pentru 2,7 miliarde de săraci din lume, în contextul pandemiei

ONU propune un venit de bază temporar pentru 2,7 miliarde de săraci din lume, în contextul pandemiei

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a solicitat asigurarea unui venit de bază temporar pentru cei 2,7 miliarde de săraci din lume, în contextul pandemiei de COVID-19, relatează dpa și Reuters, citate de Agerpres. O asemenea măsură ar putea contribui la limitarea răspândirii ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Roza vânturilor

Deplasarea terenului din România din ultimii cinci ani, observată din satelit

Deplasarea terenului din România din ultimii cinci ani, observată din satelit

O hartă realizată de compania Terrasigna pe baza datelor satelitare culese pe o perioadă de cinci ani dezvăluie o serie de zone din România care se scufundă cu câțiva centimetri pe an. Harta arată, cu acuratețe milimetrică, zonele stabile și instabile, fiind rezultatul prelucrării a peste ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Proiect de identificare a drumurilor romane, derulat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Proiect de identificare a drumurilor romane, derulat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Un proiect de identificare a drumurilor romane este derulat, în premieră în România, de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca. Finanțarea este asigurată din fonduri europene și are o valoare de 2 milioane de euro. Directorul MNIT, Felix Marcu, a declarat pentru Mediafax ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Argentina a început să importe bancnote pentru a face față cererii de numerar

Argentina a început să importe bancnote pentru a face față cererii de numerar

Argentina a început să importe bancnote deoarece monetăria sa națională are probleme în a ține pasul cu creșterea emisiunilor de bancnote ale băncii centrale și o inflație de peste 40%, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Monetăria argentiniană importă bancnote pentru prima dată ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Veneția reduce numărul de locuri în gondole din cauza turiștilor supraponderali

Veneția reduce numărul de locuri în gondole din cauza turiștilor supraponderali

După ce a constatat că vizitatorii săi sunt tot mai supraponderali, Veneția a decis să reducă, de la șase la cinci, numărul pasagerilor autorizați să se îmbarce pe o gondolă, transmite AFP, citată de Agerpres. „Are legătură cu greutatea medie a unui turist, dar și cu faptul că apele ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

ANRE: Durata penelor de curent în România este de două ori mai mare decât în țările vest-europene

ANRE: Durata penelor de curent în România este de două ori mai mare decât în țările vest-europene

Fiecare consumator român de energie a stat în beznă, în medie, 350 de minute anul trecut, durata penelor de curent în România fiind de două ori mai mare decât în țările europene avansate, potrivit Raportului privind realizarea indicatorilor de performanță a operatorilor de distribuție a ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Expoziția Jandarmeria Română 1850-2020, la Muzeul Național de Istorie a României

Expoziția Jandarmeria Română 1850-2020, la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Complexul Național Muzeal ASTRA, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Asociația RoMilitaria, anunță deschiderea expoziției Jandarmeria Română ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Studiu: Riscul de complicații în cazul bolnavilor de COVID-19 crește proporțional cu greutatea

Studiu: Riscul de complicații în cazul bolnavilor de COVID-19 crește proporțional cu greutatea

Persoanele obeze sau supraponderale prezintă un risc mai mare de a avea complicații sau de a muri din cauza COVID-19, spun specialiștii britanici după ce au examinat o mare parte dintre cazurile de până acum, informează Mediafax. Analiza efectuată de Public Health England a constatat că persoanele ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Eurostat: Spitalele din România, pe ultimul loc în UE la aparate de tomografie computerizată

Eurostat: Spitalele din România, pe ultimul loc în UE la aparate de tomografie computerizată

Cea mai scăzută disponibilitate în spitalele din Uniunea Europeană a aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor s-a înregistrat, în 2018, în România (0,8 scanere CT la 100.000 de locuitori), urmată de Franța (1,2), Polonia, Olanda și Slovenia (toate cu ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Valorile autentice și frumusețea meleagurilor săsești din Transilvania, promovate anul acesta online, la a opta ediție a Festivalului Săptămâna Haferland

Valorile autentice și frumusețea meleagurilor săsești din Transilvania, promovate anul acesta online, la a opta ediție a Festivalului Săptămâna Haferland

Cea de-a opta ediție a celui mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, Săptămâna Haferland, va avea loc online, în perioada 31 iulie – 2 august, aducând în prim-plan valorile autentice și frumusețea meleagurilor din Țara Ovăzului, informează un comunicat ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Cercetătorii au creat din greșeală un pește-hibrid, încercând să salveze o specie

Cercetătorii au creat din greșeală un pește-hibrid, încercând să salveze o specie

Cercetătorii maghiari au creat din greșeală un pește-hibrid, încercând să salveze o specie pe cale de dispariție, informează Mediafax. Experimentul a reușit din greșeală, când aceștia încercau să înmulțească în captivitate sturionul rusesc. Astfel, cercetătorii maghiari au anunțat că au ...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020

Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.