Cercetătorii au creat din greșeală un pește-hibrid, încercând să salveze o specie
Numărul 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020 » Roza vânturilor
Cercetătorii maghiari au creat din greșeală un pește-hibrid, încercând să salveze o specie pe cale de dispariție, informează Mediafax. Experimentul a reușit din greșeală, când aceștia încercau să înmulțească în captivitate sturionul rusesc. Astfel, cercetătorii maghiari au anunțat că au creat un hibrid între sturionul rusesc și peștele-spatulă american, două specii pe cale de dispariție, pe care l-au botezat „sturddlefish“.
În prezent există aproximativ 100 de exemplare în captivitate, dar oamenii de știință nu intenționează să mai creeze altele.
„Nu ne-am dorit să ne jucăm de-a hibridizarea, a fost ceva neintenționat”, spune Attila Mozsár, cercetător la Institutul pentru Cercetare în Piscicultură și Acvacultură din Ungaria.
Sturionul rusesc este una dintre cele mai amenințate specii, dar și una foarte importantă economic – este sursa celei mai mari părți din caviarul prezent pe piețele din întreaga lume. Un exemplar depășește 2 metri lungime și se hrănește cu moluște și crustacee.
Peștele-spatulă american filtrează zooplanctonul din bazinul râului Mississippi și depășește și el 2 metri lungime. Precum sturionul, peștele-spatulă are o rată de dezvoltare scăzută și poate fi pus în pericol prin pescuitul excesiv.
Cele două specii au un strămoș comun, care a trăit acum 184 de milioane de ani.
Dintre cele 100 de exemplare obținute prin procedeul folosit de oamenii de știință maghiari, unele au jumătate din gene de la sturion și jumătate de la pește-spatulă, altele au mai mult gene de sturion. Toți peștii sunt însă carnivori și au nasul turtit al sturionului, în comparație cu nasul ascuțit al peștelui-spatulă.
Cei mai mulți dintre hibrizii obținuți de oamenii de știință, inclusiv celebrul Liger, o combinație de leu și tigru, nu se pot reproduce și, probabil, nici sturddlefish. Cercetătorii maghiari nu vor mai produce alții pentru că aceștia ar putea depăși sturionii în sălbăticie, punându-i în și mai mare pericol.
Totuși, faptul că două specii, despărțite de 184 de milioane de ani de evoluție, s-au putut combina arată că nu sunt chiar atât de diferite în fond.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice