Sănătatea – teoretic, prioritatea zero
Numărul 7, 10-16 mai 2016 » Revista presei economice
O temă de cel mai larg interes public vizează stările de fapt din domeniul sănătății. Aproape că nu există zi în care să nu apară informații despre nereguli care afectează grav unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor, acela de a beneficia de ocrotire medicală. Consemnăm în acest sens și editorialul semnat în revista Capital (9-15 mai a.c.) de Claudiu Șerban. Cităm: „De ce ne interesează scandalul dezinfectanților din spitale? Pentru că el deconspiră o schemă devenită deja clasică după care se desfășoară capitalismul de cumetrie al românilor. Realizat pe principiul «noi centrăm, noi dăm cu capul, noi fluierăm faultul și golul», sistemul are la bază un număr restrâns de oameni care au reușit să acapareze sau să controleze la scurt timp după ’89 toate resursele statului. Iar schema s-a tot umflat și a acaparat toate mecanismele de control care ar fi putut fi puse în mișcare”.





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești