Schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură
Telex » Știri
26 mai 2023
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2025 este de 3 milioane lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Astfel, potrivit unui comunicat al MADR, se va aplica o rată redusă de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor în acvacultură, precum transportul materialui piscicol, a puietului în diferite stadii de dezvoltare, a reproducătorilor, a peștelui de consum, a materiilor prime și alte materiale în interiorul fermei, pentru realizarea de lucrări agricole în ferme de acvacultură pe cuvetele heleșteielor, pomparea apei cu motopompe, destufizare etc.
Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în acvacultură, respectiv:
a) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoane juridice.
„Prin intermediul acestui act normativ se asigură condițiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producție, ceea ce stimulează desfășurarea activității de acvacultură în condițiile concurențiale de pe piața produselor de pește din Uniunea Europeană”, precizează MADR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”