Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial

Telex » Știri 24 iulie 2023  

Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 677/2023, Ordinul nr. 2195/2023 al ministrului Finanțelor pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici. Actul normativ prevede că sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 se aplică operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2023, încadrarea în criteriul menționat se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent. Reprezentanții Ministerului Finanțelor (MF) precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2023, cele care în tot semestrul I al anului 2023 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înființate în cursul anului 2023, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2023.

Informațiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici, respectiv Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare. Proiectul de ordin este structurat astfel încât să rezulte care este conținutul de informații al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2023, întocmite de entități în funcție de reglementările contabile aplicabile.

Potrivit MF, pentru raportările contabile la 30 iunie nu se aplică unele reguli contabile, cum sunt inventarierea obligatorie și evaluarea tuturor elementelor bilanțiere, iar nivelul de detaliere a informațiilor prezentate este mai redus, prin comparație cu situațiile financiare anuale. Întrucât datele cuprinse în raportările contabile la 30 iunie sunt destinate, în principal, instituțiilor statului, informațiile care se raportează conform noului act normativ au fost stabilite în urma consultării instituțiilor care utilizează baza de date a Ministerului Finanțelor. Aceste informații sunt similare celor raportate la data de 30 iunie 2022.

Raportările contabile la 30 iunie 2023 urmează a fi depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor până la data de 16 august 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.