Studiu: Șapte din zece tineri români vor programe practice de învățare, bazate pe scenarii de viață

Studiu: Șapte din zece tineri români vor programe practice de învățare, bazate pe scenarii de viață

Telex » Știri 18 iunie, 9:11  

Aproape trei sferturi dintre tinerii români (72%) își doresc programe de învățare bazate pe exemple practice, exerciții și scenarii reale de viață, în timp ce 95% au identificat deja ariile pe care vor să le îmbunătățească, arată rezultatele unui studiu citat de Agerpres. Conform cercetării UP Generation, realizată de Mkor, dezvoltarea personală și pregătirea pentru viața profesională reprezintă o preocupare majoră pentru tinerii români, iar în top trei preferințe privind domeniile pe care vor să le îmbunătățească se află educația financiară (37%), vorbitul în public (36%) și marketingul și comunicarea (28%).

Ierarhia este completată de domenii mai orientate spre business, precum leadership și management (25%) sau educație antreprenorială (22%). De asemenea, tehnologia și inovația atrag un sfert dintre respondenți.

În același timp, tinerele sunt mai atrase de dezvoltarea empatiei și a inteligenței emoționale (24%), spre deosebire de băieți, care au o apetență mai crescută pentru zona de tehnologie (30%), inclusiv Inteligență Artificială (AI). Totodată, vânzările și negocierea reprezintă domenii preferate de tineri.

Întrebați ce schimbări ar vrea să aducă în viața lor pentru a se simți împliniți, 14% dintre cei chestionați au declarat că își doresc stabilitate financiară, iar 12% învățare și educație. O pondere similară caută o schimbare în viața profesională: de la a găsi un loc de muncă sau a-l schimba pe cel actual, până la a câștiga mai mult sau a se bucura de mai multă flexibilitate. În context, îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale, dar și creșterea încrederii în sine ar aduce împlinirea pentru 6% dintre respondenți. Nu în ultimul rând, tinerii apreciază accesul la mentori care să îi ghideze în dezvoltarea profesională și personală, mai arată studiul.

"Adolescenții și tinerii se simt debusolați și copleșiți pentru că nu reușesc să-și găsească o traiectorie în viață în acord cu aspirațiile și abilitățile lor. Orientarea educațională și vocațională este realizată superficial, fiind chiar inexistentă în multe contexte, iar unui consilier vocațional din școli îi revin în grijă prea mulți elevi (peste 1.000). Studiul pe care l-am realizat arată nevoia majoră și interesul tinerilor de a îmbunătăți abilități care nu le sunt predate nici la școală, nici la facultate, și mai ales abilități socio-umane esențiale în câmpul muncii, cum ar fi colaborarea, comunicarea, adaptabilitatea și gestionarea emoțiilor, reziliența. Abilitățile de viață sau mai degrabă lipsa lor ne împiedică în îndeplinirea potențialului, de cele mai multe ori", a declarat, într-un comunicat de presă, Monica Florea, CEO și fondator UP Generation.

Studiul a fost efectuat online, în luna mai a acestui an, pe un eșantion de 800 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, din toate regiunile de dezvoltare ale țării.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.