ANOFM derulează, de luna viitoare, 161 programe de formare profesională
3.098 persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate, anul acesta, începând din luna mai, în toată țara, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, cursurile se vor desfășura în cadrul a 161 programe de formare profesională, iar cele mai multe locuri disponibile vizează calificări în meserii.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere