Noi perspective de finanțare a economiei mondiale
Expertiza și auditul afacerilor
Pe lângă fondurile europene, pe care România le-a putut accesa atât în perioada preaderare, cât și ca membru al Uniunii Europene, economia mondială dezvoltă și alte sisteme de finanțare menite să sprijine progresul statelor aflate în curs de dezvoltare, prin Banca Asiatică de Dezvoltare și Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură, pe care le vom prezenta pe scurt în acest articol. Așadar, țara noastră pare a avea și alte mijloace în ceea ce privește finanțarea proiectelor în vederea dezvoltării sale.
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”
O istorie a banilor românești, reconstituită „vizual” într-un celebru muzeu
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate