Cuvinte cheie » auditor financiar

Mesaj de la colegii auditori

Mesaj de la colegii auditori

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a primit următorul mesaj de la președintele Camerei Auditorilor Financiari din România: Stimate domnule Președinte, Dați-mi voie, pe această cale, să vă adresez cele mai calde felicitări pentru evenimentul organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la înființare.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Auditor Financiar SARRA – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Hunedoara

Auditor Financiar SARRA – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Hunedoara

Cariere. Drumul spre performanță

Înființată în anul 2002, compania SC AUDITOR FINANCIAR SARRA SRL are o largă deschidere în toată țara, care vizează încrederea, promptitudinea și profesionalismul. Societatea oferă o gamă variată de servicii în domeniul financiar-contabil. Societatea dispune de specialiști proprii și de colaboratori bine pregătiți în domeniu (experți contabili, auditori financiari, consultanți fiscali, contabili, evaluatori, mediatori, practicieni în insolvență), capabili să presteze servicii personalizate în funcție de nevoile clientului și să execute lucrări de calitate în conformitate cu standardele naționale și internaționale în materie.

Nr. 28, 11-17 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.