Cuvinte cheie » elev

POCU: 47,8 milioane de euro pentru practică plătită în cadrul companiilor

POCU: 47,8 milioane de euro pentru practică plătită în cadrul companiilor

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului Stagii de practică pentru elevi și studenți în sectorul agroalimentar, industrie și servicii, cu o alocare totală în valoare de peste 47,8 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Fondurile europene sunt alocate pentru programe de învățare la locul de muncă destinate elevilor din învățământul gimnazial și liceal și persoanelor din învățământul postliceal, inclusiv școli de maiștri, în vederea creșterii numărului absolvenților care își găsesc un loc de muncă.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Studiu EY:  În România, relevanța băncilor este de 73,4%

Sub lupa actualității

Pentru a măsura relevanța bancară, EY a derulat un sondaj în rândul a peste 55.000 de consumatori din întreaga lume, ca parte a studiului EY 2016 - Global Consumer Banking Survey care va fi lansat la sfârșitul lunii septembrie, în baza căruia a realizat Indicele de Relevanță Bancară (BRI).

14 septembrie 2016


Din anul școlar 2016-2017, elevii au propriul Statut

Din anul școlar 2016-2017, elevii au propriul Statut

Direct de la sursă

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin Ordinul nr. 4.472/2016, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile și obligațiile elevilor înmatriculați în instituțiile de învățământ de stat, particular sau confesional din România. Este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile și obligațiile elevilor.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Programul „Euro 200” continuă și în acest an

Programul „Euro 200” continuă și în acest an

Direct de la sursă

Guvernul a decis ca Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare să continue și în 2016. Astfel, a fost aprobat, printr-o hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro și este destinat achiziției de calculatoare.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Bacău: elevi ai Colegiului Economic au „explorat” filiala CECCAR

Bacău: elevi ai Colegiului Economic au „explorat” filiala CECCAR

Agenda CECCAR

Elevi ai claselor a IX-a și a X-a ale Colegiului Economic „Ion Ghica” din Bacău au fost oaspeții filialei județene a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, însoțiți de colegi care activează în Programul de orientare profesională elvețiano-român JOBS, la care colegiul a aderat. Sub îndrumarea profesoarelor Aneta Radu și Cartas Vasilica, în vizita pe care cadrele didactice au numit-o „de explorare”, elevii au avut șansa de a afla mai multe despre profesia contabilă chiar de la profesioniști care o practică.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Filiala CECCAR Bacău – vizita unor elevi de la Colegiul Economic „Ion Ghica”

Filiala CECCAR Bacău – vizita unor elevi de la Colegiul Economic „Ion Ghica”

Agenda CECCAR

Elevi din clasele a IX-a și a X-a ai Colegiului Economic „Ion Ghica” din Bacău, însoțiți de două cadre didactice – prof. Aneta Radu și prof. Vasilica Cartas –, au fost invitații Filialei CECCAR Bacău în 12 mai, cu ocazia unei acțiuni de socializare desfășurate în sala de cursuri „Ion Ionescu de la Brad” a filialei.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


O tematică în consonanță cu era digitală

O tematică în consonanță cu era digitală

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Este bine cunoscut că, atât la nivel central, cât și în teritoriu, CECCAR desfășoară ample activități pentru cunoașterea și folosirea celor mai noi tehnologii în vederea îmbunătățirii calității serviciilor contabile. Cu atât mai mult în pregătirea Congresului Profesiei Contabile se manifestă preocupările în sensul menționat.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.