Consolidarea economiei și răspunsul la criza refugiaților – cele două axe ale bugetului UE pentru anul viitor
Instituțiile Uniunii Europene au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2017. Urmând propunerea Comisiei Europene (CE) de la începutul acestui an, UE va cheltui în 2017 mai mulți bani pentru a face Europa mai competitivă și mai sigură. De asemenea, se vor aloca mai mulți bani pentru primirea și integrarea refugiaților și pentru abordarea cauzelor profunde ale migrației în țările de origine și de tranzit.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”