FOREN 2016: Perspectivele sectorului energetic în regiunea centrală și de sud-est a Europei
Peste 200 vorbitori de cel mai înalt nivel, printre care miniștri, lideri ai industriei energetice, experți și cercetători, reglementatori, personalități din mediul academic și reprezentanți ai organismelor neguvernamentale din țară și străinătate participă la cea de-a 13-a ediție a Forumului Regional al Energiei din regiunea Central-Est Europeană (FOREN), organizat de Asociația Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Evenimentul se desfășoară până la 16 iunie, la Costinești.






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”