Weekendul 29-30 iunie | Evenimentul „Străzi Deschise - București, Promenadă urbană” se extinde pe Bulevardul Laminorului din sectorul 1 cu multiple activități artistice

Weekendul 29-30 iunie | Evenimentul „Străzi Deschise - București, Promenadă urbană” se extinde pe Bulevardul Laminorului din sectorul 1 cu multiple activități artistice

Numărul 25-26, 27 iun. - 9 iul. 2024  »  Roza vânturilor

În weekendul 29-30 iunie, ARCUBCentrul Cultural al Municipiului București transformă Calea Victoriei într-o adevărată scenă a teatrului stradal internațional, în cadrul proiectului– Străzi deschise, București – Promenadă urbană”. Potrivit unui comunicat al ARCUB, vor avea loc spectacole itinerante susținute de artiști independenți din Italia, Franța și Spania, care vor crea o atmosferă electrizantă și vibrantă pentru bucureșteni și turiști. În premieră la această ediție Străzi deschise, Bulevardul Laminorului din sectorul 1 al Capitalei (între Strada Olteniei și Bulevardul Bucureștii Noi) va fi activat de PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București cu un program complex destinat publicului de toate vârstele: de la activități sportive, spectacole de teatru, dans și animație până la ateliere creative și educative.

Străzi deschise, București – Promenadă urbană, unul dintre cele mai de impact evenimente outdoor ale Capitalei, este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

În acest weekend, zonele pietonale vor fi:

▪ 29 iunie, Calea Victoriei, segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor, între orele 10:00 și 15:00;

▪ 30 iunie, Calea Victoriei, segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor, între orele 10:00 și 22:00;

▪ 29-30 iunie, Sector 1, Bulevardul Laminorului (între Strada Olteniei și Bulevardul Bucureștii Noi), între orele 10:00 și 21:00.

Ultimul weekend al lunii iunie aduce ca noutate spectacole de teatru itinerant, oferite de artiști celebri din Europa: trupa Puglia Street Band și grupul de stegari Flag Wavers din Italia, Electro Frogs din Franța și gigantele personaje gonflabile Harry Potter din Spania, oferind participanților de pe Calea Victoriei experiențe memorabile și momente pline de magie. Cele 4 trupe vor susține câte 5 reprezentații de aproximativ 30 de minute, atât sâmbătă, 29 iunie, cât și duminică, 30 iunie, pe traseul pietonal dintre Piața Revoluției și Cercul Militar Național.

Trupa de muzicieni Puglia Street Band din Italia aduce o explozie de energie pe Calea Victoriei, prin spectacolele muzicale pe diverse ritmuri (funk, rock, latin, pop și balcanic), sâmbătă, la orele 10:00 și 11:00, și duminică, de la orele 18:00, 19:00 și 20:00, transformând spectatorii în participanți activi ai evenimentului.

Gigantele personaje gonflabile Harry Potter din Spania vor fascina publicul de toate vârstele, sâmbătă, de la orele 10:10 și 11:10, respectiv duminică, de la orele 18:10, 19:10 și 20:10. Personajele magice din universul celebrei serii Harry Potter prind viață în structuri gonflabile de mari dimensiuni, luminate magnific, aducând un strop de vrajă și magie pe Calea Victoriei.

Grupul de stegari Flag Wavers din Italia, cu o istorie impresionantă și o reputație internațională solidă, vor susține reprezentații inedite de mânuire a steagurilor în ambele zile din weekend, sâmbătă, la orele 10:20 și 11:20, și duminică, la orele 18:20, 19:20, 20:20.

Electro Frogs din Franța vor cuceri publicul aflat pe Calea Victoriei prin mii de culori electrizante sâmbătă, la orele 10:30 și 11:30, și duminică, de la orele 18:30, 19:30 și 20:30. Amfibienii veseli îi invită pe cei prezenți să intre în atmosfera deosebită de lumini și sunet, transformând traseele pietonale într-un tărâm de poveste, plin de culoare, energie și muzică, în timp ce dansează pe ritmurile unui trio vibrant de saxofoane.

Sâmbătă, 29 iunie, de la ora 11:00, Muzeul Național al Literaturii Române îi invită pe cei mici la atelierul de creație „Cele mai frumoase povești cu pisici”, coordonat de Gabriela Toma, unde se vor distra cu aventurile celebrelor personaje Mog, Pete Motanul sau Pisica de Cheshire. Programul artistic dedicat copiilor pe Calea Victoriei continuă duminică, 30 iunie, cu „Parada personajelor” Teatrului Ion Creangă: prinți și prințese, vânători și animale fantastice, eroi emblematici din cele mai cunoscute spectacole ale instituției vor crea o atmosferă de poveste pe traseul Strada Biserica Amzei – Strada Piața Amzei – esplanada Piața Amzei nr. 13 – Teatrul Ion Creangă, începând cu ora 17:00. Copiii și părinții pot participa, totodată, la spectacolul de animație „Freestyle Puppetry” susținut de Teatrul de Animație Țăndărică, în zona Muzeului Național de Artă al României, în intervalul 17:00-18:00.

În ambele zile din acest weekend, începând cu ora 10:00, în zona Cercului Militar Național, Fundația HOSPICE Casa Speranței prezintă un proiect inedit: prin intermediul unei instalații concepute ca un pat de spital cu 200 de ursuleți de pluș, fundația atrage atenția asupra numărului copiilor care își așteaptă rândul la tratament. Prin această acțiune, fundația reiterează nevoia de dezvoltare în domeniul medical și de implicare a comunității.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București participă și în acest weekend la „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” cu expozițiile permanente și tematice „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Comorile haznalelor istorice din București”, ce pot fi vizitate, sâmbătă și duminică, în intervalul 10:00-17:30.

Programul artistic se va extinde în acest weekend pe Bulevardul Laminorului.

Astfel, timp de două zile, noua zonă pietonală inclusă în proiectul „Străzi deschisedevine centrul de atracție al locuitorilor cartierului. Programul artistic și recreativ începe la ora 10:00 cu activități sportive și continuă până la ora 21:00 cu nenumărate spectacole de teatru, magie, improvizație, dans și ateliere de creație și activități educative.

Spectacolul de teatru „Vițn, Sprițn & Kaprițn – Chirița & invitați și păpușele”, după un scenariu de Maia Morgenstern, organizat de Teatrul Evreiesc de Stat, revine în acest weekend la Străzi deschise, București – Promenadă urbanăcu două reprezentații, susținute sâmbătă, 29 iunie, in intervalele 11:00-11:30, respectiv 18:45-19:15.

Teatrul „Stela Popescu” îi întâmpină pe cei mici cu atelierele de joacă „Stela în vacanță”, sâmbătă și duminică, de la ora 12:00. Reprezentațiile dedicate copiilor continuă cu spectacolul de magie „MAGITOT sunt eu”, adus în fața publicului de Teatrul Dramaturgilor Români sâmbătă, la ora 10:45, și duminică, de la ora 16:00, iar artiștii Teatrului de Comedie vor oferi momente fascinante de improvizație sâmbătă, de la ora 11:30, și duminică, la orele 10:00, respectiv 11:30.

Din programul din acest weekend nu vor lipsi spectacolele de lectură „Un oraș, un timp, o stradă, un om – o călătorie prin viețile lui George Bacovia și Anton Pann” și „Roata memorială a norocului”, susținute sâmbătă, de la ora 11:00, de Muzeul Național al Literaturii Române, momentele de comedie din cadrul show-ului „Bună ziua, București” oferit de Teatrul de revistă „Constantin Tănase” duminică, 30 iunie, de la ora 10:00, și nici celebra piesă „Capra cu trei iezi”, susținută sâmbătă, 29 iunie, de Teatrul de Animație Țăndărică, în intervalul 18:00-19:00.

În ambele zile din acest weekend, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București va desfășura acțiuni de promovare a activității jandarmilor, între orele 10:00-12:00, respectiv 18:00-21:00, iar Complexul multifuncțional Caraiman va întâmpina publicul prezent cu ateliere educative, pe parcursul celor 2 zile, între orele 10:00-18:00. Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov va atrage trecătorii cu demonstrații programate sâmbătă și duminică, de la ora 18:00.

Duminică, 30 iunie, la ora 17:00, amatorii de activități sportive vor fi surprinși de demonstrații de arte marțiale, organizate de Clubul Sportiv Dragonii Vlăsiei.

Tot pe Bulevardul Laminorului, din sectorul 1 al Capitalei, vor avea loc spectacole de dans contemporan și ateliere de actorie, oferite de Teatrul Mic, sâmbătă, de la ora 19:20, respectiv duminică, de la ora 10:45, iar Ansamblul de Balet Arabesque invită spectatorii la dans duminică, 30 iunie, de la ora 20:00.

Atmosfera de weekend pe traseul pietonal „Străzi deschise” din Sectorul 1 va fi animată și de celebrele acrobații, jonglerii și momente de comedie ale Circului Metropolitan București, susținute sâmbătă, între orele 20:00-21:00.

Ca urmare a desfășurării evenimentului, vor fi impuse restricții rutiere.

Astfel, în weekendul 29-30 iunie 2024, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Sâmbătă, 29 iunie, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia de la ora 15.00, iar duminică, 30 iunie, începând cu ora 23.00.

Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În sectorul 1 al Capitalei, începând de vineri, 28 iunie, ora 22:00, până luni, 1 iulie, ora 06:00, traficul este restricționat pe Bulevardul Laminorului, pe segmentul de drum cuprins între Strada Olteniei și Bulevardul Bucureștii Noi.

(Sursa foto: ARCUB)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.