Aeronavele civile și militare vor fi dotate, obligatoriu, cu dispozitive de localizare în caz de urgență, potrivit noului proiect de Cod aerian al României

Aeronavele civile și militare vor fi dotate, obligatoriu, cu dispozitive de localizare în caz de urgență, potrivit noului proiect de Cod aerian al României

Numărul 45, 20-26 nov. 2018  »  Curier legislativ

Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul aerian al României, elaborat de Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Apărării Naționale, în urma consultării interinstituționale, precum și cu reprezentanți ai unităților de aviație civilă.

„Noul Cod aerian creează cadrul legal necesar cooperării civil-militare la nivel instituțional în domeniul aviației. Documentul reglementează activitățile aeronautice civile și militare în spațiul aerian național și este adaptat noilor realități în contextul îndeplinirii obligațiilor ce îi revin României ca stat membru al Uniunii Europene”, precizează Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Noul proiect de lege reglementează, de asemenea, înființarea, funcționarea și certificarea aerodromurilor civile și militare, introduce măsuri pentru protecția zonelor din vecinătatea aerodromurilor civile și militare și asigură cadrul legal pentru planificarea utilizării terenurilor din vecinătatea aerodromurilor, având în vedere și considerente legate de protecția mediului. Totodată, documentul creează cadrul legislativ primar pentru operarea aeronavelor fără pilot la bord în spațiul aerian național, introduce dispoziții noi privind certificarea personalului aeronautic civil și militar, a tehnicii de aviație și a agenților aeronautici și realizează compatibilizarea dispozițiilor Codului aerian în domeniul investigării accidentelor de aviație cu prevederile regulamentelor europene aplicabile. Proiectul mai are în vedere introducerea de dispoziții privind stabilirea responsabilităților instituțiilor statului care desfășoară misiuni de căutare și salvare a victimelor și supraviețuitorilor unui accident de aviație, precum și facilitarea controlului utilizării spațiului aerian și a misiunilor de căutare/salvare, fiind prevăzute cerințe obligatorii de echipare a aeronavelor civile și militare cu dispozitive de localizare în caz de urgență, precum și cu dispozitive/echipamente de identificare a poziției aeronavei în zbor.

Totodată, în noul Cod aerian au fost reevaluate sancțiunile de natură contravențională și penală, avându-se în vedere noile reglementări, precum și ratificarea de către România a Convenției pentru reprimarea actelor de intervenție ilicită îndreptate împotriva aviației civile internaționale (Convenția de la Beijing) și a Protocolul suplimentar la Convenția pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Protocolul de la Beijing).

„Ultima modificare majoră a Codului aerian civil a fost efectuată prin Legea nr. 399/2005, pentru compatibilizarea prevederilor acestuia cu dispozițiile reglementărilor europene, având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană. De atunci, la nivelul aviației au avut loc o serie de transformări, atât la nivel instituțional, cât și în domeniul reglementării, astfel încât era necesar un Cod aerian ca document integrat civil-militar”, precizează inițiatorii proiectului. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.