Primul tren destinat Magistralei 5 a ajuns în depoul Metrorex; urmează verificarea și probele

Primul tren destinat Magistralei 5 a ajuns în depoul Metrorex; urmează verificarea și probele

Telex » Știri 26 aprilie, 10:00  

Primul tren Metropolis din lotul celor 13 garnituri destinate Magistralei 5, produse de Alstom Transport, a sosit joi la Depoul Berceni, cu aproape un an întârziere, urmând să fie verificat și pregătit pentru etapele de probe și teste specifice, a anunțat Metrorex, informează Agerpres. Trenul cu indicativul 1402-2402 a fost denumit "Giurgiu".

"Odată ajuns în depoul Metrorex, noul tren «Giurgiu» va fi verificat și pregătit pentru etapele de probe și teste specifice. Probele și testele necesare omologării de către Autoritatea Feroviară Română a primului tren se vor realiza conform programului de testare și a reglementărilor de siguranță în vigoare. După finalizarea probelor și a obținerii omologării, trenul «Giurgiu» va parcurge 10.000 km, după care Metrorex va recepționa trenul produs de Alstom Transport SA și îl va pune în funcțiune cu călători", spune compania, într-un comunicat.

Trenul "Giurgiu" face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziționate pe baza contractului încheiat între Metrorex și Alstom Transport SA, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziție. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro.

Trenurile au fost produse în Brazilia, iar primul tren ar fi trebuit să ajungă la București în luna iunie 2023, conform contractului. Noile trenuri Metropolis au prevăzute, conform specificațiilor din caietul de sarcini, dotări de ultimă generație, precum: camere de supraveghere interioare și exterioare cu înregistrare și transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane; afișarea direcției de mers pe lateralele tuturor vagoanelor trenului; afișaje dinamice de tip LCD în interiorul vagoanelor cu prezentarea dinamică a hărții traseului și alte anunțuri; sisteme de alarmare în caz de urgență, dotate cu interfon pentru comunicarea dintre personalul de conducere tren și călători; locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pentru utilizatorii scaunelor rulante; instalații de răcire și dezumidificare a aerului introdus prin ventilația forțată în fiecare vagon; lămpi de tip LED pentru iluminatul vagoanelor; folie anti-grafitti pentru protejarea geamurilor vagoanelor la interior și exterior.

Fiecare tren are în dotare câte șase vagoane și 216 locuri într-o dispunere longitudinală, iar capacitatea maximă este de 1.200 de pasageri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.