CECCAR Arad: TOP 10 greșeli la încheierea contractului individual de muncă, seminar în colaborare cu Uniunea Generală a Industriașilor din România și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

CECCAR Arad: TOP 10 greșeli la încheierea contractului individual de muncă, seminar în colaborare cu Uniunea Generală a Industriașilor din România și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

Numărul 34, 10-16 septembrie 2019  »  Agenda CECCAR

Filiala Arad a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad și Uniunea Generală a Industriașilor din România – Filiala Arad, organizează, în data de 18 septembrie 2019, seminarul cu tema TOP 10 greșeli la încheierea contractului individual de muncă. Evenimentul se va desfășura la complexul Expo Arad, cu începere de la ora 14.00.

În cadrul seminarului vor fi prezentate în mod detaliat cele mai frecvente greșeli realizate la încheierea și modificarea unui contract invidual de muncă, precum și soluțiile pentru evitarea acestora.

Lectorul seminarului va fi Corneliu Bențe, jurist de profesie, doctor în științe juridice, în specializarea Dreptul muncii, specialist cu experiență de peste 17 ani în relații de muncă și securitate socială. Este autorul mai multor lucrări de specialitate și a participat, în calitate de lector, la numeroase conferințe naționale și internaționale, seminare și cursuri de formare în domeniul legislației muncii. Corneliu Bențe este președinte-fondator al Uniunii Naționale a Experților în Legislația Muncii și coordonatorul echipei care a realizat standardul ocupațional al profesiei de Expert Legislația Muncii. De asemenea, este fondatorul LexAcademy – Institutul pentru Studii Administrative și de Legislația Muncii, instituție specializată în managementul relațiilor de muncă. Activitatea sa profesională este completată de calitatea de fondator și membru al Consiliului Director al World Association of Labor Professions.

Plecând de la legislația muncii, participanții la seminar vor beneficia de exemple concrete și de interacțiune continuă cu lectorul, obținând, astfel, cele mai bune soluții pentru problemele existente în practică.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.