CECCAR Dolj: Aspecte fiscale, dezbătute de membri cu reprezentanți ai DGRFP

CECCAR Dolj: Aspecte fiscale, dezbătute de membri cu reprezentanți ai DGRFP

Numărul 17, 9-15 mai 2017  »  Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Dolj a organizat, în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, un seminar de fiscalitate, ce a abordat corectarea vectorului fiscal în cazul impozitului specific, pe microîntreprinderi și pe profit, precum și depunerea Declarației privind veniturile realizate din România (Formularul 200) de către persoanele fizice.

Cu acest prilej, Viorel Ghencea, șeful Biroului asistență contribuabili AJFP Dolj, Georgeta Radu, consilier Biroul asistență contribuabili, și Anca Popa, șeful Serviciului gestiune registru contribuabili, declarații fiscale și bilanțuri, au dezbătut cu membrii aspecte privind cele menționate mai sus, aducând clarificările necesare.

La seminar au participat și membri ai Camerei de Comerț și Industrie Dolj.

Directorul executiv al filialei, Florin Lascu, a informat participanții că în perioada următoare sala de cursuri a CECCAR Dolj va găzdui, săptămânal, întâlniri cu membrii și contribuabilii locali.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.