CNPP: 9.335 beneficiari de pensii de serviciu, în august

CNPP: 9.335 beneficiari de pensii de serviciu, în august

Telex » Știri 19 septembrie, 9:51  

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu era, la finele lunii august 2019, de 9.335, în creștere cu 9 persoane față de iulie, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), informează Agerpres.

Cei mai mulți, respectiv 3.828, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.430 lei, din care 17.265 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferența din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României beneficiau 847 de persoane. Pensia medie era de 5.537 lei, din care 3.370 lei suportați de la bugetul de stat.

În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 803 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.487 de lei (2.711 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România beneficiau 1.450 pensionari, iar pensia medie se ridica la 10.867 lei, din care 7.689 lei suportați din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 605 persoane, media fiind de 7.774 lei, din care 4.350 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor beneficiau 1.802 pensionari, pensia medie fiind de 4.319 lei, din care 2.643 lei suportați din bugetul de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.