Daisy Tech - case de marcat cu jurnal electronic
Consultare publică la nivel comunitar: Utilizarea limbilor în instituțiile UE

Consultare publică la nivel comunitar: Utilizarea limbilor în instituțiile UE

Numărul 35, 11-17 sept. 2018  »  Lumea în care trăim

Ombudsmanul European (Avocatul Poporului, la nivelul UE – n.r.) încurajează dezbaterile privind comunicarea optimă a instituțiilor UE cu publicul, cu scopul de a asigura un echilibru între nevoia de diversitate lingvistică, pe de-o parte, și constrângerile administrative și bugetare, pe de altă parte. Pentru a lansa această dezbatere, Ombudsmanul invită publicul să răspundă la câteva întrebări, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Uniunea Europeană – cu 28 de state membre, 24 de limbi oficiale și peste 500 de milioane de cetățeni – și-a luat angajamentul de a respecta și de a proteja diversitatea lingvistică, ca parte a patrimoniului nostru cultural.

„Limbile utilizate de instituțiile UE pentru comunicarea cu publicul sunt, prin urmare, foarte importante. Cetățenii UE se pot adresa în scris oricărei instituții a UE într-o limbă oficială la alegere și au dreptul de a primi răspuns în aceeași limbă. Totuși numărul limbilor oficiale a crescut de la patru (în 1958) la 24 în prezent, ceea ce a creat numeroase dificultăți pentru administrația publică a UE. Printre cele mai frecvente se numără creșterea costurilor de traducere, încetinirea procesului decizional și discrepanțele dintre versiunile lingvistice”, se relevă în comunicat.

Cei interesați pot găsi mai multe informații despre provocările întâmpinate în utilizarea limbilor, dar și un chestionar online, la care pot răspunde, aici.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.