Cursuri online pentru companii despre drepturile consumatorilor în UE
Numărul 12-13, 3-16 aprilie 2018 » Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Programul de formare este disponibil inclusiv în limba română
Companiile, în special IMM-urile, au la dispoziție un program de formare online pentru a înțelege și a pune în aplicare legislația europeană privind protecția consumatorilor, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România. Inițiativa are ca scop continuarea eforturilor de îmbunătățire a acestei protecții, precum și oferirea unui sprijin în domeniu mediului de afaceri.
„Firmele încă nu sunt suficient de informate cu privire la dreptul consumatorilor. Pentru a-și îmbunătăți cunoștințele, le încurajez pe toate, în special IMM-urile, să se înscrie în programul de formare ConsumerLaw Ready. Acesta va contribui la o mai bună protecție a consumatorilor în întreaga UE”, a declarat Věra Jourová, comisarul european responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen.
Programul, disponibil online, este adaptat pentru a răspunde nevoilor fiecărui stat membru și este disponibil inclusiv în limba română. „Grație acestui program, firmele se pot înscrie la cursuri online sau să ceară sfaturi de la experți. Cursurile se axează pe diferite aspecte ale legislației în vigoare, precum garanțiile, dreptul de a returna achizițiile, informațiile ce trebuie furnizate clienților, opțiuni alternative de soluționare a litigiilor sau modalități de evitare a practicilor neloiale”, se precizează în comunicat.
Programul a fost elaborat de Biroul European al Asociațiilor de Consumatori (BEUC), Asociația Europeană pentru IMM-uri (UEAPME) și Asociația Europeană a Camerelor de Comerț (Eurochambres).
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic