Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

Numărul 1, 29 martie - 4 aprilie 2016  »  Semnal editorial

Ediția a III-a, revizuită – vezi coperta în detaliu

În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale, pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.

CECCAR, prin Institutul Național de Dezvoltare Profesională Continuă, vine în întâmpinarea candidaților la examenul de aptitudini cu ediția revizuită a lucrării Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat. Domeniile de competență: CONTABILITATE, ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII, EVALUAREA ÎNTREPRINDERII. Pregătirea candidaților în domeniile de competență cerute se face pe baza acestei lucrări, dar și a altor lucrări de specialitate și a standardelor profesionale editate de CECCAR și incluse în bibliografia aferentă tematicii examenului de aptitudini.

Lucrarea este concepută astfel încât să se poată identifica ușor cerințele comune ambelor categorii profesionale și, respectiv, cerințele suplimentare specifice categoriei experți contabili. Candidații se pot familiariza cu posibilele modele de subiecte de examen, cele mai multe dintre acestea având cerințe multiple (o bază de date și mai multe sarcini
de rezolvat). Utilizarea și justificarea raționamentului profesional în realizarea sarcinilor pe care le presupune un subiect de examen sunt elemente esențiale ale procesului de evaluare.

Urăm tuturor candidaților succes la examen și îi așteptăm în rândul membrilor CECCAR.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.