În proiect, o linie feroviară rapidă de persoane București – Sofia – Atena

Telex » Știri 18 iulie 2017  

Prim-ministrul Mihai Tudose a avut o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, despre posibilitățile de cooperare între cele două țări în ceea ce privește infrastructura, turismul, dar și în alte domenii pentru finanțarea cărora vor fi folosite fonduri europene. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi premieri au agreat ca în septembrie să aibă loc o nouă reuniune comună a guvernelor român și bulgar, la Varna, unde vor fi stabilite detaliile înființării unei trilaterale între România, Bulgaria și Grecia, pe agenda căreia va fi inclusă și stimularea turismului în regiune.

De asemenea, în contextul deținerii de către Bulgaria a președinției Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2018, s-a discutat despre posibilitățile de cooperare pe proiecte comune între cele două state în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării și Mării Negre.

Premierul Mihai Tudose a propus, de asemenea, conectarea capitalelor București – Sofia – Atena printr-o linie feroviară rapidă de persoane, aspect la care vor lucra miniștrii Transporturilor din cele trei țări. Tot pe partea de infrastructură, s-a agreat accelerarea proiectelor celor două poduri peste Dunăre, între Turnu Măgurele – Nicopole și Călăraşi – Silistra.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.