INS: În 2018, consumul final de energie electrică a crescut cu 2,3%

INS: În 2018, consumul final de energie electrică a crescut cu 2,3%

Numărul 5, 12-18 febr. 2019  »  Breviar statistic

În anul 2018, resursele de energie primară au crescut cu 0,9%, iar cele de energie electrică au rămas la același nivel, față de anul 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Principalele resurse de energie primară în anul 2018 au totalizat 34.585,1 mii tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 297,3 mii tep faţă de 2017.

Producţia internă a însumat 20.969,9 mii tep, în scădere cu 337,9 mii tep faţă de anul precedent, iar importul a fost de 13.615,2 mii tep.

În aceeaşi perioadă, resursele de energie electrică au fost de 67.317,2 milioane kWh, în creștere cu 17,6 milioane kWh, faţă de anul 2017.

Producţia din termocentrale a fost de 26.809,6 milioane kWh, în scădere cu 1278,8 milioane kWh (-4,6%). Producţia din hidrocentrale a fost de 18.024,5 milioane kWh în creștere cu 3269,3 milioane kWh (+22,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 11.377,4 milioane kWh în scădere cu 131,5 milioane kWh (- 1,1%).

Producţia din centralele electrice eoliene a fost de 6497,3 milioane kWh, în scădere cu 913,2 milioane kWh faţă de anul 2017, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice a fost de 1674,2 milioane kWh, în scădere cu 208,1 milioane kWh faţă de anul 2017.

Consumul final de energie electrică în anul 2018, a fost de 55.881,5 milioane kWh, cu 2,3% mai mare faţă de anul 2017; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 5,5%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 11,2%.

Exportul de energie electrică a fost de 5478,6 milioane kWh în scădere cu 1069,4 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 5957,1 milioane kWh în scădere cu 173,5 milioane kWh.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.