Ministrul Mediului: România ar putea găzdui un Centru European Regional de Agrometeorologie

Ministrul Mediului: România ar putea găzdui un Centru European Regional de Agrometeorologie

Telex » Știri 25 martie 2019  

România ar putea fi gazda unui Centru European Regional de Agrometeorologie, iar o decizie în acest sens s-ar putea lua în cadrul Congresului Mondial de Meteorologie, de la Geneva, programat peste două luni, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, citată de Agerpres.

„Pot să laud Administraţia Naţională de Meteorologie că a avut curajul să-mi propună, în urmă cu un an, sprijin pentru a cere Secretariatului General al Organizaţiei Mondiale de Meteorologie un Centru regional agrometeorologic în regiunea VI Europa. (…) Cred că este o temă extrem de importantă, avem mult curaj, curaj dat din profesionalismul colegilor mei de la Administraţia Naţională de Meteorologie. Iniţiativa va fi susţinută de Ministerul Mediului şi nu numai...”, a spus Graţiela Gavrilescu.

Referitor la acest proiect, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a menţionat că instituţia pe care o conduce este pregătită să găzduiască acest Centru din punct de vedere al insfrastructurii. „Crearea Centrului European Regional de Agrometeorologie va fi o oportunitate în sensul deschiderii către alte parteneriate în ceea ce priveşte proiectele de cercetare în domeniul impactului schimbărilor climatice în agricultură. Acest lucru poate să genereze o mai bună monitorizare nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel european a ceea ce pot însemna schimbările climatice în perspectiva impactului pe care acestea le au şi a creşterii frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme. În ceea ce priveşte infrastructura Administraţiei Naţionale de Meteorologie, suntem pregătiţi să găzduim acest Centru având în vedere gradul de automatizare al transmiterii informaţiilor pe care le avem la nivel naţional prin cele 162 de staţii meteorologice automatizate, prin reţeaua naţională de radare meteorologice, prin accesul la un sistem de recepţie a datelor satelitare performant şi, nu în ultimul rând, prin ceea ce intenţionăm să realizăm prin proiectele de infrastructură care se vor realiza în perioada 2018 - 2023, în valoare de aproape 40 de milioane de euro”, a explicat Elena Mateescu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.