Noul model al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, publicat în Monitorul Oficial

Noul model al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, publicat în Monitorul Oficial

Numărul 3, 28 ian. - 3 feb. 2020  »  Curier legislativ

Ordinul nr. 139/2020 al președintelui ANAF, care reglementează noul model și conținutul formularului Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 47 din 23 ianuarie a.c.

Reamintim că Declarația se completează și se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. De asemenea, Declarația se depune și de persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Modificările față de formularul utilizat anul trecut vizează, între altele, următoarele aspecte:

  • eliminarea secțiunii privind impozitul pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie – 22 martie 2018, inclusiv, întrucât începând cu data de 23 martie 2018 veniturile din jocuri de noroc se impun numai prin reținere la sursă, fiind eliminată obligația declarării acestora în declarația unică;
  • actualizarea secțiunii privind destinația unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câștigul net anual impozabil, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private;
  • introducerea la subsecțiunea 1, secțiunea 1, Capitolul I a indicatorilor Câștig și Venit impozabil pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au realizat câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanță;
  • introducerea unei rubrici la secțiunea 2 de la Capitolul I referitoare la veniturile realizate din străinătate și care sunt scutite de impozit în România în baza unui acord internațional la care România este parte;
  • introducerea unei căsuțe distincte la subsecțiunea 2, secțiunea 2, Capitolul II, astfel încât persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art.155 din Codul fiscal, pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate și care optează pentru plata acestei contribuții, să fie evidențiate distinct în formular;
  • eliminarea Secțiunii Date informative privind efectuarea plăților întrucât contribuabilii întâmpinau dificultăți la identificarea plăților efectuate și la completarea rândurilor corespunzătoare din secțiune.

Totodată, au fost actualizate în mod corespunzător și instrucțiunile de completare a declarației unice.

Termenul până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale a fost prorogat de la 15 martie la 25 mai 2020.

Declarația se depune astfel:

  • în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire;
  • prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv:
    - prin intermediul serviciului Spațiul Privat virtual (SPV);
    - pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.