Participantul indirect, o nouă facilitate pentru intermediarii BVB
Telex » Știri 4 ianuarie 2017
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat că simplifică procedurile pentru intermediarii care activează pe piața de capital și le oferă acestora posibilitatea de a fi participanți indirecți la Depozitarul Central. Astfel, un participant BVB poate alege modalitatea prin care să efectueze operațiunile de post-tranzacționare. „Noua opțiune va crea premisele pentru un acces mai facil la piața administrată de BVB a unor potențiali noi membri, care vor lua în considerare dobândirea calității de membru la BVB în vederea activării pe piața de capital din România, în timp ce serviciile de post-tranzacționare aferente vor fi furnizate de instituții specializate, cum sunt agenții custode”, precizează BVB, într-un comunicat.
Utilizarea de către un participant BVB a opțiunii legate de participarea indirectă la Depozitarul Central îi permite acestuia să se concentreze pe activitatea de tranzacționare și să opteze pentru o soluție potrivită modelului său de business cu privire la post-tranzacționare. Acest participant nu va mai derula operațiuni de compensare-decontare și registru deoarece activitățile respective vor fi efectuate de către alte instituții autorizate de Depozitarul Central.
În acest mod, în baza noului cadru definit, accesibilitatea și calitatea pieței administrate de BVB vor crește. „În vederea susținerii adecvate a acestui cadru și în calitate de furnizor de servicii IT pentru Depozitarul Central, BVB a dezvoltat o infrastructură modernă care să asigure efectuarea de operațiuni într-un mod automatizat, optim și sigur, beneficiind de o inter-conectare între sistemul de tranzacționare BVB și infrastructura aferentă pentru post-tranzacționare, precum și de utilizarea unei proceduri eficiente de administrare a riscului”, precizează reprezentanţii BVB.
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic