Proiect: Cărţile de identitate, schimbate cu cărţi electronice care pot fi eliberate şi înainte de împlinirea vârstei de 14 ani

Proiect: Cărţile de identitate, schimbate cu cărţi electronice care pot fi eliberate și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani

Telex » Știri 20 martie, 9:41  

Cărțile de identitate vor fi schimbate cu cărți electronice, care pot fi eliberate de la naștere, la solicitarea părinților, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcție de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt și acum în actul de identitate, precum și date biometrice, respectiv imaginea facială și amprentele de la două degete. După introducerea cărții electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care susține că acesta este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, iar implementarea lui va asigura cetățenilor garanții suplimentare de securitate și instituțiilor publice și private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe document.

Persoanele care, din motive religioase sau de conștiință, refuză cartea electronică de identitate, vor putea obține o carte de identitate simplă.

Prin proiectul de lege se introduce, pentru prima dată, posibilitatea eliberării unei cărți de identitate simplă sau cărți electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinți. Astfel, vor putea fi eliberate cărți de identitate cu valabilitate de 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani, cu valabilitate de 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani și cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Cartea electronică de identitate va conține date în format tipărit sau în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță.

Cartea electronică de identitate va asigura și funcționalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.

(Sursa: News.ro)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!