România, una dintre ţările UE cu cele mai puţine jafuri la 100.000 de locuitori

România, una dintre țările UE cu cele mai puține jafuri la 100.000 de locuitori

Numărul 42, 5-11 nov. 2019  »  Lumea în care trăim

Numărul cazurilor de jaf raportate la poliție în România a fost în anul 2017 de 16 la 100.000 de locuitori, singurele state membre care se situează mai bine decât țara noastră la acest capitol fiind Ungaria și Slovacia (ambele cu 9 cazuri de jaf la 100.000 de locuitori), Slovenia (12), Cipru (14), Estonia și Cehia (ambele cu 15 cazuri de jaf la 100.000 de locuitori), arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. La polul opus sunt Belgia, unde, în 2017, au fost raportate 167 de cazuri de jaf la 100.000 de locuitori, urmată de Franța (150), Spania (144), Anglia și Țara Galilor (132) și Portugalia (115).

În Uniunea Europeană, numărul cazurilor de jaf raportate la poliție a scăzut cu 24% între 2011 și 2017, de la 522.000 la 396.000, după o creștere de 4% între 2008 și 2011.

Jaful înseamnă furtul săvârșit prin utilizarea violenței, a unei arme sau a amenințării, fiind diferit de furt sau ultraj.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.