Studiu: Piaţa neagră a ţigaretelor înregistra 12,1% din totalul consumului în ianuarie 2020

Studiu: Piața neagră a țigaretelor înregistra 12,1% din totalul consumului în ianuarie 2020

Telex » Știri 28 februarie 2020  

Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat 12,1% din totalul consumului în ianuarie 2020, uşor în scădere faţă de 12,3% în noiembrie 2019, conform studiului companiei Novel Research, citat de Agerpres. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, nivelul contrabandei a fost mai mic cu peste 30%.

„În ianuarie, în majoritatea regiunilor ţării, nivelul comerţului ilicit cu ţigarete rămâne relativ constant. Doar în regiunea nord-vest contrabanda creşte cu 2,4 puncte procentuale (p.p.), iar în sud-vest scade cu 2,9 p.p., faţă de noiembrie 2019. Nord-est continuă să fie şi în ianuarie 2020 cea mai afectată de piaţa neagră, cu un procentaj de 29,6%”, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.

Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea „cheap whites” (țigarete no-name destinate pieței negre – n.r.) a crescut cu 2,1 p.p., până la 32,1%, iar Moldova se află în creştere abruptă cu peste 11 p.p., până la 28,2%. Ponderea produselor din Ucraina a scăzut cu 4,4 p.p., înregistrând un nivel de 9,4%, iar a celor din Serbia a rămas relativ constantă (0,3%). Studiul Novel a fost realizat pe un eşantion naţional reprezentativ de peste 2.500 de adulţi fumători, din circa 150 de localităţi din toate regiunile ţării, inclusiv mediul rural.

Potrivit cercetării realizate de compania Novel Research, anul 2019 s-a încheiat cu un nivel mediu al comerţului ilicit cu ţigarete de 13,9%, comparativ cu 16,3% în 2018. „Este de notat şi faptul că, în luna septembrie 2019, rezultatele acţiunilor de prevenire şi combatere a traficului ilicit cu ţigarete derulate de instituţiile de aplicare a legii din România s-au concretizat prin cel mai scăzut nivel înregistrat din anul 2010, de 10,5%. Direcţia Generală a Vămilor şi structurile vamale teritoriale vor continua să depună eforturi susţinute şi în anul în curs, ţinând cont si de misiunea autorităţii vamale de a proteja interesele financiare ale statului român şi ale Uniunii Europene”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.

În anul 2019, au fost reţinute 4,6 milioane de pachete de ţigări, având o valoare aproximativă de 51,7 milioane lei, peste 3.299 kg tutun, 629 kg tutun narghilea şi au fost identificate şi destructurate 11 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 86 de persoane, potrivit datelor Poliţiei de Frontieră Română.

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.