A fost actualizat Ghidul Solicitantului „Condiții de accesare a finanțării pentru proiectele noi de apă și apă uzată”
Numărul 48, 10-16 dec. 2025 » Direct de la sursă
Autoritatea de management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (AM PDD) a publicat un corrigendum la Ghidul Solicitantului Condiții de accesare a finanțării pentru proiectele noi de apă și apă uzată finanțate în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 1 Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, Obiectivul Specific RSO 2.5 – Promovarea accesului la apă și o gospodărire sustenabilă a apelor aprobat prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 853/2024.
Potrivit unui anunț publicat pe portalul Oportunități de finanțare UE, ambele apeluri, PDD A. Proiecte noi – Infrastructură și PDD B. Proiecte noi – Modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei, au fost prelungite până la 2 octombrie 2026, ora 16.
Activitățile eligibile sunt următoarele: ▪ construcția/modernizarea captărilor din surse de apă în vederea potabilizării; ▪ construcția/reabilitarea stațiilor de tratare a apei potabile; ▪ reabilitarea/construcția de rezervoare și stații de pompare/repompare apa; ▪ extinderea/reabilitarea aducțiunilor, rețelelor de distribuție si a facilitaților de colectare/pompare a apei uzate menajere, inclusiv construcții/facilități conexe; ▪ construcția/reabilitarea stațiilor de epurare a apelor uzate; ▪ construcția/reabilitarea colectoarelor de apă uzată; ▪ construirea/reabilitarea unor instalații adecvate de tratare/eliminare a nămolului rezultat din stațiile de epurare; ▪ contorizare, echipament de laborator, echipamente de detectare a pierderilor-sisteme SCADA, înființare/extindere sisteme de sectorizare rețele de distribuție, înființare/extindere sisteme de telegestiune, echipamente întreținere rețea canalizare etc.; ▪ măsuri pentru scăderea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul OR; ▪ asistență pentru managementul proiectelor, publicitate (inclusiv conștientizarea publicului), supervizarea lucrărilor etc; ▪ activități de informare și publicitate; ▪ achiziționarea echipamentelor de laborator; ▪ instruirea personalului responsabil de monitorizarea substanțelor (după caz); ▪ asistență pentru managementul proiectului și pentru alte activități necesare operaționalizării și funcționării laboratorului; ▪ activități de informare și publicitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”