A fost aprobat cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, acordate în anul școlar 2020-2021
Telex » Știri
7 decembrie 2020
Guvernul a stabilit, prin HG, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, în anul şcolar 2020-2021. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de burse este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
„Precizăm că, în conformitate cu prevederile legii, bursele se alocă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinaţie”, menţionează MEC.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”