A fost aprobat Ghidul de plată a ajutorului de stat acordat în baza HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie – Revizia 9
Numărul 40, 15-21 oct. 2025 » Curier legislativ
Prin OMF nr. 1.648/2025, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 949/14.10.2025, a fost aprobat Ghidul de plată a ajutorului de stat acordat în baza HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie – Revizia 9.
În vederea plății ajutorului de stat, întreprinderea beneficiară trebuie să parcurgă următoarele etape: a) să demareze investiția în termen de maximum 6 luni de la data emiterii acordului pentru finanțare, cu respectarea calendarului asumat în documentația anexată Cererii de acord pentru finanțare; b) să efectueze cheltuielile eligibile aferente investiției inițiale, conform acordului pentru finanțare, având în vedere calendarul realizării investiției; c) să transmită la Ministerul Finanțelor cererea de plată a ajutorului de stat și formularul de decont, însoțite de documente justificative menționate în prezentul Ghid de plată, aprobat prin ordin al ministrului Finanțelor.
Ajutorul de stat se poate plăti până în anul 2028, întreprinderilor care au primit acord pentru finanțare, după efectuarea parțială sau totală a cheltuielilor eligibile realizate conform acordului pentru finanțare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În vederea efectuării plății ajutorului de stat, întreprinderea beneficiară transmite la Ministerul Finanțelor o cerere de plată a ajutorului de stat, însoțită de documentele justificative. Transmiterea cererii de plată a ajutorului de stat, însoțită de documentele justificative se face letric, prin poștă sau servicii de curierat.
Cererea de plată a ajutorului de stat și documentele justificative anexate acesteia formează Dosarul Cererii de plată a ajutorului de stat.
Ministerul Finanțelor verifică cererea de plată a ajutorului de stat în termen de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia la Ministerul Finanțelor. În situația în care se constată lipsa unor documente sau neconcordanțe între datele și informațiile transmise, Ministerul Finanțelor solicită prin adresă documente și informații suplimentare. Întreprinderea transmite la Ministerul Finanțelor, documentele de clarificări în termen de 30 de zile lucrătoare, de la data primirii solicitării. În situația în care întreprinderea NU confirmă primirea solicitării transmise sau nu respectă termenul de 30 zile lucrătoare de la data primirii solicitării, Ministerul Finanțelor returnează întreprinderii cererea de plată a ajutorului de stat, în termen de 15 zile lucrătoare, în vederea completării acesteia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”