A fost aprobat programul de finanțare Electric Up 2, cu un buget de 450 de milioane de lei
Telex » Știri
24 aprilie 2024
Executivul a aprobat, printr-o OUG, o nouă etapă a Programului de finanțare Electric Up. Actul normativ prevede o serie de modificări față de prima ediție a schemei de finanțare, care a fost derulată în perioada 2020-2023. Astfel, prin noul program Electric Up 2 se acordă un ajutor de minimis de până la 150.000 euro pentru fiecare beneficiar. Concret, trei sferturi din valoarea cheltuielilor eligibile va putea fi acoperit cu fonduri primite prin acest program, IMM-urile urmând să vină cu o finanțare de 25% din valoarea proiectului. Totodată, se mărește limita superioară a puterii instalate în sistemul de panouri fotovoltaice la 150 kWp, pentru asigurarea consumului propriu, a consumului stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in cu minim două puncte de încărcare (2x11kW).
„Sprijinul acordat IMM-urilor și sectorului HoReCa este dublat de beneficiile de mediu, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic”, se menționează într-un comunicat al Guvernului.
Totodată, actul normativ prevede și extinderea termenului de implementare a programului de finanțare până în anul 2032, termen care acoperă implementarea și monitorizarea etapelor 2 și 3.
Programul Electric Up 2 va fi finanțat de la bugetul de stat cu 450 milioane de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”