A fost aprobată o OUG pentru acordarea de sprijin financiar întreprinderilor din domeniul turismului afectate de pandemie

A fost aprobată o OUG pentru acordarea de sprijin financiar întreprinderilor din domeniul turismului afectate de pandemie

Telex » Știri 7 decembrie 2020  

Prin intermediul acestei măsuri, se vor acorda ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari

Guvernul a adoptat o OUG privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19. Prin acest act normativ se stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe nerambursabile pentru întreprinderile menţionate. „Schema de ajutor de stat își propune, astfel, să contribuie la supraviețuirea și relansarea acestui sector, prin salvarea de la faliment a unui număr important de actori economici, dar și a locurilor de muncă generate de aceștia. În acest fel, se dorește împiedicarea efectului de domino economic, ce ar putea avea grave implicații la nivel național”, precizează Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), într-un comunicat.

MEEMA menţionează că, analizând datele ANAF privind cifra de afaceri pe primul semestru 2020, comparativ cu primul semestru 2019, s-au constatat următoarele: în privința structurilor de cazare, există o reducere a cifrei de afaceri cu 36,8%, iar cei mai afectați au fost marii contribuabili (-64,8%), urmați de contribuabilii mijlocii (-48,4%) și de cei mici (-36,8%); în privința structurilor de alimentație, există o reducere a cifrei de afaceri cu 33,5%, iar cei mai afectați au fost contribuabilii mijlocii (-40,5%), urmați de contribuabilii mici (-32,2%) și de cei mari (-27,8%); în privința agențiilor de turism, există o reducere a cifrei de afaceri cu 60,5%, iar cei mai afectați au fost contribuabilii mari (-71,4%), urmați de cei mijlocii (-62,8%) și de cei mici (-51,6%).

Ajutorul se va acorda beneficiarilor sub forma unor granturi, în vederea acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj, în cazul agențiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%. Schema se adresează activităților aferente codurilor CAEN 7911, 7912, 7990 (agenții de turism licențiate), CAEN  5510, 5520, 5530, 5590 (structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasficiate) și CAEN 5610, 5621, 5629, 5630 (structuri de alimentație), înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României.

Întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi eligibile: nu au mai primit un alt ajutor conform secțiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, sau dacă au primit, ajutorul primit însumat cu cel primit în baza prezentei scheme nu depășește 800.000 euro; nu se află în insolvență la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.

Prin urmare, valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Cursul de schimb euro/lei pentru calcularea plafonului maxim este cel al Băncii Naționale a României, valabil la data emiterii acordului de finananțare. Bugetul schemei de ajutor de stat este estimat, astfel, la 500 milioane euro, echivalent în lei.

Prin intermediul acestei măsuri, se vor acorda ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism. Beneficiarii vor avea obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni de la data semnării contractului, dacă prin lege nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruprea activității comerciale.

Înregistrarea pentru obținerea ajutorului de stat se realizează prin parcurgerea următoarelor etape de către solicitant:

Înregistrarea prin accesarea sistemului informatic dedicat acestui program și completarea formularului electronic de înscriere de către solicitant;

Depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat primite în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, ajutoarele de minimis, precum și cu ajutoarele care se încadrează în domeniul de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii;

Depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că firma nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, cu excepția microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie, dar care, odată ce au primit ajutor de salvare, să fi rambursat împrumutul sau să fi încetat garanția, iar cele care au primit ajutor pentru restructurare, să nu mai facă obiectul unui plan de restructurare;

Depunderea online a balanțelor de verificare lunare pentru urmărirea trasabilității plăților;

Depunerea online a raportărilor contabile semestriale;

Depunerea cerficatului de atestare fiscală;

Depunderea declarației pe propria răspundere a beneficiarului, conform Recomandării Comsiei Europene nr. 4885 final din data de 14.07.2020.

Semnarea contractului de finanțare cu beneficiarul se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile de la semnarea contractului de finanțare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021.

În procesul de implementare a schemei se va utiliza mecanismul plății către întreprindere, în ordinea încărcării cererilor, însoțite de documentația completă, și conform datelor încărcate în aplicația informatică utilizată pentru înregistrarea și administrarea ajutorului de stat, în scopul acestei scheme.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.