A fost prelungit termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real

A fost prelungit termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real

Numărul 43, 3-9 nov. 2020  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real a fost prelungit, atât pentru societățile comerciale, cât și pentru asociații și fundații, potrivit prevederilor OUG nr. 191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina asociațiilor și fundațiilor, precum și a persoanelor juridice înregistrate în registrul comerțului, publicată recent în Monitorul Oficial (nr. 1.013 din 30 octombrie 2020). 

Astfel, potrivit actului normativ, declarația nu se mai depune până la data de 2 noiembrie 2020, ci în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.  

Redăm, în cele ce urmează, principalele prevederi ale OUG nr. 191/2020: 

1.Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real, prevăzut la art. 344 alin. (4) din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă, declarată, în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

2. Termenul prevăzut la pct. 1 se aplică și obligației de completare a documentelor potrivit cerințelor prevăzute la art. 6, 7, 16 și 17 din OG nr. 26/2000.

3. Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Amintim că nu au obligația depunerii declarației privind beneficiarul real regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat și nici persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali.

4. În termenul prevăzut la pct. 3, declarațiile privind beneficiarul real prevăzute la art. 56 alin. (1) și (4) și la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.